Muzeul Agriculturii, în prim plan cu manifestarea „Pâinea și Vinul”
Muzeul Național al Agriculturii și-a deschis porțile vineri, 22 septembrie, la cea de-a II-a ediţie a manifestării complexe „PÂINEA ŞI VINUL”.
Programul manifestării a cuprins ateliere de modelat pâini rituale şi de împletit spice de grâu, demonstraţii practice de copt pâine la ţest şi la cuptor tradiţional, ce a fost oferită spre degustare tuturor celor prezenţi, precum şi un spectacol folcloric susţinut de formația de mandoline “Nuferii Dunării” din Giurgeni şi de Ansamblul “Colinda” din Jilavele.
La Târgul de produse tradiţionale româneşti au fost prezenți și câțiva producători locali şi din ţară, care au atras publicul cu preparatele lor. De la must făcut pe loc, vinuri, bulz, pastramă de oaie, sarmale, fasole cu ciolan, miere, gemuri, miez de nucă, fructe și legume de toamnă și până la produse hand made.
Timp de trei zile, Muzeul Naţional al Agriculturii a propus vizitatorilor de toate vârstele o atmosferă de toamnă bogată, la un târg autentic românesc, „o întâlnire cu gospodari din toate colțurile ţării, care încă duc mai departe tradiția locală şi care au ajuns să dobândească renume și în Uniunea Europeană şi în multe alte locuri din lume”.