Mariana Iancu, singurul candidat pentru funcția de manager al Spitalului din Slobozia. Contracandidatul său „a fost eliminat”…
Mariana Iancu, actualul manager interimar al Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, este, la acest moment, singurul candidat la funcția de manager al unității medicale, asta după ce dosarul celuilalt candidat, juristul Vasile Zamfir, a fost respins.
În urma selecției dosarelor de concurs/examen depuse de candidați pentru participarea la concursul pentru ocuparea postului de manager din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, s-a constatat că dosarul lui Vasile Zamfir nu îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentul de concurs aprobat prin dispoziția președintelui Consiliului Județean, din aprilie 2017, în ceea ce privește documentele care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare în management sanitar.
Însă, Vasile Zamfir a făcut contestație, în care a reclamat mai multe nereguli, și va face cerere de suspendare a concursului și anularea procesului verbal întocmit de comisie. Următorul pas va fi cererea de anulare a concursului și reluarea acestuia.
Concursul se desfășoară în perioada 18.09.2017 – 28.09.2017 la sediul Spitalului Județean de Urgență, susținerea „proiectului de management” urmând să aibă loc luni, 25 septembrie, ora 10:30, la sediul spitalului.