Ialomița: Incendiu amplificat de explozia unei butelii.
Alte trei butelii riscau să explodeze în orice moment.
Gazul de la o butelie defectă sau neetanșată corespunzător a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Bărcănești.
Evenimentul a fost anunțat la 112 astăzi, în jurul orei 10:15, iar la momentul respectiv în interior se afla proprietara care a suferit arsuri la nivelul feței și al membrului superior drept, fiind scoasă din interior de vecini.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Urziceni cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de prim ajutor calificat SMURD.
Până la sosirea acestora, o butelie aflată în bucătărie a explodat, iar flăcările s-au extins cu rapiditate la întreaga locuință, pe o suprafață de cca. 70 m2.
Pompierii au pătruns în interior și au reușit să scoată alte trei butelii care riscau să explodeze în orice moment. Femeia a fost preluată în cel mai scurt timp de echipajul SMURD și transportată la spital, iar după aproximativ două ore, pompierii au reușit lichidarea flăcărilor.