Amara: Alcool, distrugere și dosar penal
Jandarmii din cadrul patrulei de ordine și siguranță publică din stațiunea Amara au fost sesizați în dimineața zilei de 20 august a.c., în jurul orei 03.30, de recepționera unui complex turistic, despre faptul că un bărbat cazat în complex, distruge mobilierul din baia camerei în care este cazat.
Jandarmii s-au deplasat la complexul respectiv și au constatat că un bărbat care emana o puternică halenă alcoolică a distrus cabina de duș prin spargerea pereților și smulgerea robinetelor acesteia.
În urma verificărilor a reieșit faptul că bărbatul de 31 de ani din București, care fusese cazat în complex, a consumat în acea seară o mare cantitate de alcool, iar când a ajuns în cameră a început să distrugă cabina de duș.
Acestuia i-au fost întocmite actele de constatare pentru săvârșirea unei fapte susceptibile de “distrugere”, care au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor către Poliția orașului Amara.
Jandarmii sunt prezenţi la datorie, pentru a oferi siguranţă şi încredere.
Recomandăm cetăţenilor să apeleze Jandarmeria la numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare.