Simpozionul național „Școala și viața”. Foștii profesori și directori au fost premiați
Miercuri, 14 iunie, sala de spectacole a Consiliului Judeţean Ialomiţa a găzduit cea de-a XXVIII-a ediţie a Simpozionului Naţional „Şcoala şi viaţa”- Slobozia 2017.
Ediţia din acest an a cuprins în principal premierea directorilor şi a profesorilor pensionari, peste 170, care au lucrat în învăţământul ialomiţean, momente artistice susţinute de elevi, prezentări ale lucrărilor de specialitate participante la ediţia din acest an a simpozionului, dar și lansarea volumului care cuprinde aceste lucrări, cu titlul „Incursiuni Pedagogice”.
Directorul Casei Corpului Didactic, Borodea Gabriela, a deschis oficial simpozionul, în prezența inspectorului școlar general Luminița Barcari, a prefectului județului, Gigi Petre, a președintelui Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a vicepreședintelui C.J., Emil Cătălin Grigore și a doamnei director al Bibliotecii Județene, Elena Balog.
„Aveți o viață închinată școlii, multelor generații, noi și noi generații au ieșit din mâna dumneavoastră și au ieșit oameni de seamă ai acestei țări. Niciodată nu vom putea să vă mulțumim îndeajuns pentru acest lucru. Într-adevăr, este un gest simbolic și în fiecare an ne-am gândit să facem acest gest pentru că dumneavoastră ați marcat viața tuturor foștilor elevi și actualilor oameni de seamă ai acestei țări și acestui județ. (…) Ați fost modele pentru noi, ați inspirat copii și poate ați descoperit talente, abilități în care ei nu credeau sau poate ei nu credeau că le au. Vă mulțumesc pentru efortul dumneavoastră în toată cariera, vă doresc multă sănătate și să știți că vă iubim și vă prețuim”, a declarat Luminița Barcari, inspectorul școlar general.
Numărul mare de lucrări prezente în cadrul simpozionului a arătat interesul cadrelor didactice pentru formarea continuă, dorința de perfecționare în domeniul metodicii, pedagogiei și specialității. În volumul simpozionului se regăsesc exemple de bună practică, preocupările cadrelor didactice, rezultatele unor cercetări.
Momentele artistice au fost susținute de Grădinița cu Program Prelungit Vionicelul, de Alina Nădrag, câștigătoarea Festivalului „Mihaela Runceanu”, cu melodia Iartă, Palatul Copiilor, cu dans modern, respectiv formația Dans Vogue, grupul de dansuri populare – Formația Fuiorul (Lalu Marian), moment folcloric susținut de Raluca Răileanu, un moment folk – Daria și Ovi, dar și un duet susținut de profesoara Crihana Alina și eleva Constantin Cristina. În final, a fost susținut un moment artistic de către formația Teens Band.
Organizatorii evenimentului au fost Casa Corpului Didactic şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Ialomiţa.