Ialomița: Mașină nouă (+300 l cotă lunară carburant) pentru șefa Spitalului Județean de Urgență din Slobozia
Consiliul Județean Ialomița a modificat recent, în cadrul unei ședințe extraordinare, o Hotărâre prin care se stabilea consumul lunar de carburanți pentru autoturismele ce deservesc parcul auto al Consiliului Județean Ialomița și al instituțiilor aflate sub autoritatea sa.
Această modificare viza Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, care a solicitat la începutul lunii iunie ca pentru două dintre autoturismele instituției cota de carburant să fie de 100 litri lunar, iar pentru cel de-al treilea o cotă de 300 litri lunar.
În expunerea de motive se specifică faptul că aceste consumuri sunt dimensionate în mod realist de către șefa spitalului, Mariana Iancu. Practic, s-a luat de la Camera Agricolă, instituție ce nu se mai află sub autoritatea Consiliului Județean, și s-a dat la Spital.
Noutatea, însă, constă în faptul că, în plină criză, cu solicitări de daune de peste 1,5 milioane de euro în doar două cazuri de malpraxis, conducerea spitalului a achiziționat un autoturism Suzuki Vitara, pentru care a solicitat această cotă de benzină, de 300 de litri lunar. Despre celelalte două, un Daewoo Cielo și o Dacie Logan nu este cazul să vorbim.
Cum a motivat doamna Iancu această achiziție? Prin faptul că de când este la conducerea acestui spital a venit cu mașina personală la muncă, pe banii dumneaei.
„Am luat mașină în perioada asta. Opt luni de zile am venit cu mașina personală și cu motorina personală. Mi se pare anormal ca cea mai mare instituție să nu aibă o mașină cu care să meargă la minister, cu care să aducă profesorii la examene, pentru că am adus medici tineri…”, spunea Mariana Iancu, managerul Spitalului, în cadrul ședinței extraordinare a C.J. Comentariile sunt de prisos…