Ambasadorul SUA, Hans Klemm: „Mă simt recunoscător că pot să calc pe urmele lui Ștefan Bănulescu și Ionel Perlea”
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a fost prezent luni, 30 ianuarie, în municipiul Slobozia, vizită prilejuită în principal de o donaţie de carte în cadrul proiectului „American Shelf”, eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană ”Ştefan Bănulescu” Ialomiţa.
Însoțit de Michael Stewart, șeful Secţiei Economice a Ambasadei S.U.A., Monica Drăgan, director al Centrului de Referințe al Ambasadei S.U.A. și specialistul economic Dan Lungu, Hans Klemm a fost primit la sediul Instituției Prefectului de către Gigi Petre, prefectul județului Ialomița, de Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița și de Adrian Mocioniu, primarul municipiului Slobozia. La întâlnire au participat reprezentanți ai Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, domnii Liviu Rogojinaru, Marian Costea și Silviu Preda.
După o prezentare din punct de vedere geografic, economic și social a județului Ialomița, discuțiile s-au axat în special pe oportunitățile de cooperare economică în domeniul agriculturii între Statele Unite ale Americii şi județul Ialomița, precum și pe mecanismele prin care Instituția Prefectului coordonează instituțiile guvernamentale și locale care au implicații în promovare și pot contribui la dezvoltarea investițiilor.
Totodată, prefectul Gigi Petre a prezentat principalele proiecte guvernamentale aflate în implementare și oportunitățile pe care le oferă județul nostru, aflat într-o poziție geografică strategică. Președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Slobozia au reiterat importanţa parteneriatului cu investitorii locali, prin sprijinirea investițiilor, dezvoltarea infrastructurii și a parcului industrial din Slobozia.
Pe parcursul întâlnirii, ambele părţi au convenit asupra importanţei consolidării eforturilor de cooperare bilaterală, prin încurajarea schimburilor economice și culturale.
În încheierea întâlnirii, prefectul și-a exprimat convingerea că prin această vizită se vor face pași importanți în vederea apropierii dintre județul Ialomița şi Statele Unite ale Americii. În final, reprezentanţii administraţiei publice locale i-au oferit domnului ambasador o colecție de ghiduri turistice ialomițene și obiecte de artizanat tradiționale.
Totodată, Excelența Sa a fost la Muzeul Național al Agriculturii, unde a vizitat expoziţiile „La pas prin lumea satului”, „Scoarţe din colecţia Muzeului Naţional al Agriculturii”, colecţiile de tractoare şi maşini agricole din depozitul instituţiei, casa de gospodar şi cuptorul tradiţional, unde a fost întâmpinat cu pâine caldă, dar şi Biserica de lemn „Sf.Nicolae”. La final, Excelenţa Sa domnul Hans Klem a scris în Cartea de onoare.
De asemenea, a vizitat două societăți comerciale din Slobozia, apoi a participat la inaugurarea proiectului „American Shelf” – Raftul american, la Biblioteca județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, în fapt, o donație de carte, reprezentând lucrări de referință, literatură americană clasică și contemporană, cărți despre incluziune, toleranță, bună guvernare, transparență și antreprenoriat, lucrări de metodică a predării limbii engleze, materiale pentru perfecționarea cunoașterii limbii engleze, precum și carte pentru copii. Colecția oferă acces la resurse despre SUA, cultura și valorile americane. În fapt, sunt 168 de titluri de carte, în valoare de 3.300 de dolari americani.
Cele două rafturi cu cărți donate vor rămâne timp de o săptămână în Sala Arcadia a Centrului Cultural Ionel Perlea, apoi, după perioada de prelucrare, le veți putea regăsi în secțiile de lectură ale Bibliotecii.
„Urmare a acestei donații de carte, resursele despre SUA vor fi mult mai bine reprezentate în cadrul colecției noastre și sunt convinsă că va prezenta un mare interes. România și SUA împărtășesc valori comune, care se regăsesc foarte bine în literatura română și americană. Mulțumim Ambasadei SUA pentru darul făcut”, a afirmat Elena Balog, managerul Bibliotecii „Ștefan Bănulescu” Ialomița.
În discursul său, ambasadorul a apreciat deschiderea pe care reprezentanții Bibliotecii au avut-o, susținând totodată că donația pe care a făcut-o este una modestă, „de doar peste 100 de volume”, însă reprezintă „cei mai buni autori americani și informații despre democrația americană, despre cultura și valorile americane”.
„Am făcut această donație pentru ca ialomițenii, atunci când vin la bibliotecă, să aibă acces la mai multe informații despre Statele Unite. Scopul este, de asemenea, o mai bună înțelegere și cunoaștere reciprocă a românilor și americanilor, a oamenilor din Ialomița, despre SUA. Una dintre sarcinile mele în calitate de ambasador este de a aprofunda cunoașterea reciprocă între popoarele român și american, cunoașterea reciprocă a culturilor noastre. Sper ca acum, prin înființarea acestui raft american vom reuși să stabilim și legături instituționale între Statele Unite, prin Ambasadă și Bibliotecă. Întotdeauna caut modalități de promovare a schimburilor culturale, modalități de a aduce studenți români și oameni de știință în Statele Unite, dar și de a aduce oameni de știință și studenți din Statele Unite în România, să cunoască și să înțeleagă mai bine cultura României. Iar Slobozia și județul Ialomița ne oferă câteva exemple remarcabile de români care au mers în SUA și au venit de acolo cu noi cunoștințe. Ștefan Bănulescu, al cărui nume a fost dat acestei biblioteci, a petrecut un an de studiu în Statele Unite, iar dirijorul Ionel Perlea, al cărui nume îl poartă această clădire, a petrecut mulți ani în Statele Unite și a avut o contribuție extraordinară la activitatea orchestrelor americane. Mă simt recunoscător că pot să calc pe urmele lor și să încerc să aprofundez legăturile existente între România și Statele Unite și mai ales între Statele Unite și județul Ialomița”, a spus ambasadorul american.
Prefectul județului, Gigi Petre, este de părere că pe parcursul vizitei au fost arătate ambasadorului câteva lucruri deosebite, lucruri bune care se întâmplă în județul Ialomița, iar discuțiile purtate la sediul Instituției Prefectului, pe linie administrativă, au fost deosebite.
„A fost o reală plăcere și mulțumire să vă avem alături. Am încercat să vă demonstrăm astăzi că avem toată deschiderea pentru o viitoare comunicare mult mai bună și vă așteptăm oricând cu brațele deschise în Ialomița și sunt convins că întâlnirea va fi la fel de caldă cum a fost astăzi. Mulțumim, domnule ambasador și pentru donația de carte”, a spus Gigi Petre.
Totodată, președintele Consiliului Județean, Victor Moraru, a subliniat faptul că vizita ambasadorului a fost o onoare, iar Ialomița poate deveni interesantă din punct de vedere economic, mai ales în zona agricolă.
„A fost o zi deosebită, o zi în care ne-am prezentat județul Ialomița, o zi în care am avut onoarea să primim vizita domnului ambasador la două instituții ale Consiliului Județean – Muzeul Agriculturii și Biblioteca „Ștefan Bănulescu” și la două societăți importante din județul nostru. Cred că am reușit în cele câteva ore să demonstrăm, și în baza acordului de parteneriat strategic România – SUA, unde și Ialomița poate face parte, că avem o economie bazată pe agricultură, care poate să prezinte interes (…)”, a spus acesta.
Ambasadorul a primit în dar o carte și un mic ghid turistic al județului Ialomița din partea reprezentantului bibliotecii, dar și din partea Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.
A urmat o vizită a secțiilor Bibliotecii, de care ambasadorul s-a arătat foarte încântat.
În final, oficialul american a răspuns unor întrebări, una dintre ele legată chiar de protestele din România.
Acesta nu a dorit să comenteze prea mult, afirmând doar că protestele „au vorbit de la sine, prin numărul participanților veniți atât din București cât și din afară”.