Circulație reluată pe DN2. INFOTRAFIC Ialomița – ora 11:15, 11 ianuarie
Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița informează că astăzi, 11 ianuarie, ora (11.15), circulaţia a fost reluată pe DN 2 – limita cu județul Ilfov – Urziceni – limita cu județul Buzău, cu restricție de 3,5 t.
Le recomandăm conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum sa pregătească autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarna și să se informeze despre situaţia traseului pe care urmează sa se deplaseze.
Pentru circulaţia în condiţii de siguranţă conducătorii auto trebuie să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo-rutiere (vizibilitate redusă, carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă polei sau umed). Totodată, este necesar să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculul dinainte, pentru a putea opri fără probleme la nevoie.