Intervenții pentru salvarea oamenilor – ISU Ialomița FOTO & VIDEO
Un bătrân, în vârstă de 77 ani, din Manasia, căzut în zapadă, a fost preluat de SMURD și predat la Spitalul Urziceni. A fost ridicat din zăpadă de localnici și primar și dus în casă până la sosirea paramedicilor.
Nu a fost pus diagnostic de hipotermie, este hipertensiv, cu traumatism usor.
O tânără de 19 ani, din Dridu, care a născut astăzi de dimineață acasă, asistată de SAJ, a ajuns la Spitalul Filantropia. A născut un băiat, 2 kg, stare bună amândoi.
Detașamentul Urziceni intervine pentru stingerea unui incendiu la o casă în comuna Glodeanu Siliștea, sat Cotorca, cu 2 autospeciale cu apă și spumă. Proprietara, 68 de ani, a suferit un atac de panică și a plecat SMURD Urziceni să o preia. Au ars 3 camere de cca.50 mp și bunuri din acestea. Se acționează în cooperare cu SVSU Glodeanu.
De asemenea, se lucrează pentru preluarea unui pacient opărit cu ciorbă din Gheorghe Doja. SVSU îl aduce la DN cu forte proprii pentru a fi preluat de SAJ.
Bărbatul de 33 ani avea arsurile de câteva zile, era pansat și se afla sub tratament.
Avea nevoie de îngrijiri pentru schimbarea pansamentului și curățarea rănilor. A ajuns ambulanța SAJ la el fără sprijin de la alte structuri, fiind predat la Spitalul din Slobozia.