Acţiuni suplimentare ale poliţiştilor ialomiţeni, pentru siguranţa comunităţii
Prevenirea faptelor antisociale și menținerea siguranței publice reprezintă priorităţi ale poliţiei ialomiţene. Astfel, oamenii legii au acționat suplimentar în perioada 15 – 17 octombrie., pentru depistarea şi sancţionarea promptă a celor care comit fapte antisociale şi pentru siguranța traficului rutier.
Cu această ocazie, poliţişti din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru a identifica autorii de fapte penale, contravenţionale, ori de altă natură, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.
Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 şi 15 sancţiuni ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, a căror valoare depăşeşte suma de 4.500 lei.
Totodată, poliţiştii au efectuat 12 controale şi filtre în cadrul cărora au verificat 10 societăţi comerciale.
Pe parcursul derulării activităţilor, poliţiştii au depistat doi bărbaţi de 39, respectiv 58 de ani, din judeţul Brăila şi municipiul Urziceni, în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice, deşi au consumat anterior buturi alcoolice.
Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscop, rezultatele indicate fiind cuprinse între 0,72 şi 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, aceştia fiind transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiilor.
* * *
Un alt bărbat de 33 de ani, din judeţul Constanţa, a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat sau înregistrat.
În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosar penal.