Intervențiile pompierilor ialomițeni
Cantitățile mari de precipitații căzute pe teritoriul județului Ialomița în noaptea de vineri spre sâmbătă au dus la inundarea gospodăriei unui cetățean, de pe strada Ghe. Dima din municipiul Slobozia.
În urma unui apel telefonic primit sâmbătă dimineață, în jurul orei 08.00, pompierii s-au deplasat la fața locului și au intervenit cu ajutorul unei motopompe pentru evacuarea apei, ce amenința să intre în casa cetățeanului.
În aceeași zi, în jurul orei 09.30, o locuință din localitatea Albești a fost cuprinsă de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată într-unul din dormitoare. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar după aproximativ două ore, flăcările au fost lichidate. În urma evenimentului au ars trei uși, o canapea, două ferestre, articole de îmbrăcăminte și acoperișul locuinței, pe o supărafață de cca. 60 mp.
Un alt incendiu la care a fost solicitată intervenția pompierilor s-a produs tot sâmbătă, în jurul orei 20.50, la trei utilaje agricole, staționate la o stână de pe raza localității Glodeanu Siliștea. Cel mai probabil, flăcările au fost generate de un scurtcircuit produs la instalația electrică a unui tractor, iar în scurt timp, acestea s-au extins la un alt tractor și la o semănătoare, aflate în imediata apropiere. Pompierii de la Secția Urziceni s-au deplasat la fața locului, iar după aproximativ 30 de minute, incendiul a fost lichidat.