Săptămâna prevenirii criminalităţii
În perioada 26 – 30 septembrie, se va defăşura cea de-a unsprezecea ediţie a evenimentului organizat de Poliţia Română la nivel naţional, sub titlul “Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
Astfel, în acest interval de timp, se va organiza o suită de activităţi preventive, urmărindu-se diseminarea mesajelor către un număr cât mai mare de cetăţeni, obiectivul vizat fiind sensibilizarea acestora cu privire la necesitatea adoptării unui comportament vigilent, adoptării unor măsuri de autoprotecţie, cât şi prezentarea consecinţelor care decurg din comiterea de fapte antisociale.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa, prin Compartimentul de Analiza şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti de proximitate, vor organiza activităţi în şcoli şi vor distribui materiale preventive, continuând sa acorde o importanţă deosebită şi zonelor adiacente şcolilor.
Ziua de luni, 26 septembrie a.c., este dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, fiind totodată şi ziua de lansare a evenimentului. Poliţiştii ialomiţeni vor fi prezenţi la unităţile de învăţământ, unde vor desfăşura activităţi informative pe linie de prevenire a delincvenţei juvenile, privind metodele şi măsurile pe care elevii ar trebui să le adopte pentru a nu fi implicaţi în săvârşirea de infracţiuni.
Marţi, 27 septembrie a.c., este dedicată prevenirii victimizării minorilor, ocazie cu care, poliţiştii ialomiţeni vor desfăşura activităţi de informare care vor viza pregătirea antivictimală şi antiinfracţională a elevilor şi cadrelor didactice, cu privire la infracţiuni din sfera crimei organizate, respectiv traficul de persoane, traficul şi consumul de droguri, siguranţa pe reţelele de socializare şi nu în ultimul rând, prevenirea pornografiei infantile.
Totodată, poliţiştii vor fi alături de elevi de la unităţi de învăţământ şi din zonele adiacente ale acestora, oferindu-le materiale informativ – preventive, precum şi sfaturi utile pentru siguranţa lor.
Ziua de miercuri, 28 septembrie, este dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, poliţiştii urmând să desfăşoare activităţi de informare a cetăţenilor judeţului, cu privire la măsurile şi modalităţile de prevenire a infracţiunilor de furt din locuinţe, furt din autovehicule, dar şi a furtului din societăţi comerciale.
Joi, 29 septembrie, vor fi desfăşurate activităţi pe linie de prevenire a infracţiunilor comise cu violenţă, în zona unităţilor de alimentaţie publică, a parcurilor. Totodată, vor fi desfăşurate activităţi ce vizează informarea elevilor cu privire la consecinţele comiterii faptelor cu violenţă.
Ultima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, vineri, 30 octombrie, va fi dedicată siguranţei rutiere.
Cu această ocazie, poliţiştii se vor întâlni cu elevii din şcoli şi licee, atât din mediul urban cât şi rural, unde vor fi abordate subiecte ca principalele cauze de producere a accidentelor rutiere şi respectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice de către toţi participanţii la trafic.
Prin temele abordate în cadrul evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, poliţiştii doresc să concentreze un număr mare de întâlniri cu cetăţenii într-o perioadă de timp bine determinată, astfel încât, cetăţenii să fie informaţi despre necesitatea adoptării unei conduite de autoprotecţie în vederea reducerii riscului de victimizare.