Se vrea restaurarea și conservarea Bisericii de lemn din Slobozia și punerea în valoare a Orașului de Floci
Pe site-ul Consiliului Județean Ialomița se află de ceva timp mai multe anunțuri privind achiziția de consultanță pentru întocmirea și depunerea cererii de finanțare și a documentației pentru proiectul de restaurare și conservare a Bisericii de lemn din Slobozia, în valoare de 156.000 lei, dar și pentru reabilitarea și punerea în valoare a monumentului istoric Orașul de Floci, în valoare de 157.000 lei, prin achiziție directă.
Ce dorește Consiliul Județean să facă la aceste două obiective?
Potrivit președintelui Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, pentru că Ialomiţa nu este un judeţ foarte bogat în istorie, în comparație cu alte județe din țară, atunci avem câteva obiective importante, pe care este ruşinos să nu le putem susţine.
„Mă întreb ce făceam dacă aveam o sută de obiective? Așa avem două, trei și este de datoria noastră să demonstrăm că aceste teritorii pe care locuim astăzi au fost cândva populate, iar cele două obiective, cât şi Conacul Bolomey, reprezintă mărturii ale evoluţiei noastre prin acest judeţ. Este destul de greu să refacem Conacul Bolomey care a ajuns ca în situaţia actuală, este destul de greu să reabilităm ceea ce este aproape distrus, însă vă garantăm că avem intenţia asta, să facem lucrurile bune. (…) Este o finanţare europeană prin care aceste obiective pot fi reabilitate. La acest moment, din banii noştri nu se vor realiza decât studiile şi cererile de finanţare. Dacă reuşim să obţinem finanţarea, acestea reprezintă cheltuieli eligibile şi se vor deconta.
Există cu adevărat riscul să pierdem acești bani în cazul în care luăm consultanţi slabi şi nu vom ajunge cu proiectele să fie și finanţate. Accesarea fondurilor europene nu este un lucru foarte, foarte simplu, existând riscul să dai banii înapoi şi după 7-8 ani. Eu spun să facem un front comun în această zonă”, a declarat Victor Moraru în cadrul unei conferințe de presă.