Promisiunea polițistului, la început de an școlar preuniversitar!
Distinşi profesori, Dragi elevi şi părinţi, Deschiderea noului an de învăţământ ne-a oferit nouă, celor cu uniforma bleumarin, prilejul cel mai potrivit de a vă asigura că Poliţia Română este alături de voi, în slujba dumneavoastră, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie.
Începem un nou an școlar împreună, poliţiști, profesori, părinţi, elevi, în care vă garantăm sprijinul nostru în rezolvarea problemelor cu care vă confruntaţi.
Dragi elevi, suntem aici pentru voi, pentru a vă proteja şi a vă ajuta de fiecare dată când ne veţi solicita, iar împreună vom găsi cele mai bune soluţii.
Pentru conduita dumneavoastră corectă nu veţi primi note care să judece valoarea, dar vă veţi proteja în lumea reală şi veţi oferi valoare lucrurilor şi oamenilor.
Stimaţi părinţi, ştim că viața în care trăim nu este ușoară, că timpul dumneavoastră înseamnă îndeplinirea de obligații şi responsabilităţi, dar vă rugăm să înțelegeți că singura prioritate o reprezintă copiii. Trebuie să le fiţi aproape, să-i înţelegeţi şi să-i îndrumaţi în pregătirea lor pentru viaţă, pe căile cele mai corecte, lipsite de riscuri şi vulnerabilităţi.
Distinși profesori, vă reamintim că, pentru noi, Poliţia Română, siguranţa elevilor şi a dumneavoastră constituie o prioritate în activitatea noastră de zi cu zi. Avem un scop comun, acela de a forma tineri care să respecte normele sociale şi să pornească în viaţă cu o educaţie bună.
Dorim ca nimic să nu perturbe drumul pe care aţi pornit pentru atingerea obiectivelor stabilite în activitatea şcolară.
În încheiere, vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de colaborare, vom continua să fim partenerii dumneavoastră, astfel încât, eforturile noastre, ale tuturor, să conducă la un singur rezultat – o copilărie liniştită, cu reuşite, care să pună bazele unui viitor frumos.
Ieri, 12 septembrie a.c., 120 de polițiști au fost prezenți în stradă, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.
Efectivele de poliție, aflate în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţ, au acționat pentru ca noul an şcolar să înceapă în linişte şi siguranţă.
Prin activitățile derulate, polițiștii au urmărit menținerea ordinii și liniștii publice și fluidizarea traficului rutier.
Apelaţi cu încredere la instituţia Poliţiei ori de câte ori consideraţi că aveţi nevoie, noi suntem aici pentru siguranţa dumneavoastră!
Poliţia Română urează tuturor elevilor mult succes în noul an şcolar !