DNA: Sava Constantin, primarul municipiului Urziceni, trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu
SAVA CONSTANTIN, primar al municipiului Urziceni, jud. Ialomița, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, a fost trimis în judecată, sub control judiciar
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată:
sub control judiciar, a inculpatului SAVA CONSTANTIN, primar al municipiului Urziceni, jud. Ialomița, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
și în stare de libertate a inculpatei IRIMIE MĂRIA, la data faptelor director executiv la Direcţia Impozite şi Taxe Locale – Primăria municipiului Urziceni, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În datele de 04 iunie 2014 și 06 ianuarie 2015, inculpatul Sava Constantin, în calitate de primar al municipiului Urziceni, a determinat-o pe inculpata Irimie Măria, să dispună ridicarea popririi instituite asupra conturilor bancare ale unei societăți comerciale, pentru sumele de 50.539,52 lei, respectiv 102.919,13 lei, fără ca societatea comercială să îndeplinească condițiile legale privind suspendarea sau încetarea executării silite.
În această modalitate, inculpatul Sava Constantin a produs un prejudiciu primăriei municipiului Urziceni în sumele menționate anterior și o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale municipiului Urziceni.
În cauză nu au fost dispuse măsuri asiguratorii întrucât toate impozitele şi taxele cuvenite bugetului local, împreună cu accesoriile aferente, au fost achitate integral, contribuabilul plătind în plus, la bugetul local, suma de 4.190,69 lei.
Achitarea în timpul urmăririi penale a datoriei de către contribuabil are natura unei acoperiri a prejudiciului după consumarea infracţiunii şi nu influenţează existenţa infracţiunilor, ci doar gravitatea faptelor săvârşite de inculpaţi.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ialomița, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
comunicat de presă – DNA