De la 1 noiembrie se pot vinde porci vii în târgurile de animale
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa anunţă toţi crescătorii de porci din exploataţiile nonprofesionale, că în conformitate cu Ord. ANSVSA nr. 136/2010, se aprobă vînzarea de porcine în târguri de animale vii, autorizate sanitar veterinar, în perioada calendaristică 1 noiembrie – 15 mai .
Mişcarea porcinelor se efectuează doar dacă acestea sunt identificate, însoţite de un certificat de sănătate şi de formularul de mişcare, care se solicită de la medicul veterinar de la Circumscripţia Sanitară Veterinară în raza căreia se află exploataţia de porcine.