Muzeul Agriculturii: Oferta culturală a lunii august 2016
Muzeul Agriculturii, ca depozitar al unui important patrimoniu cultural material şi imaterial adunat de-a lungul anilor, preocupat de valorificarea şi promovarea continuă a tradiţiilor agrare româneşti, martori preţioşi ai vechimii şi importanţei agriculturii la poporul român, organizează, în luna august, ATELIERE DE ÎMPLETIT SPICE DE GRÂU, prin care se vrea revigorarea tradiţiei cununilor de spice de la sfârșitul secerișului.
Împărtășim, pe acestă cale, practicile legate de momentul secerișului, şi, în același timp, valorificăm și informațiile strânse în cercetările de teren întreprinse de specialiștii muzeului.
Atelierele vor fi deschise publicului doritor în intervalul orar 9,00 – 15,00, de marți până vineri, intrarea fiind liberă. Programările vor fi făcute la numărul de telefon 0243/231991.
Pe lângă aceste ateliere, la sediul muzeului sunt deschise expozițiile:
- „La pas prin lumea satului” – expoziţie care reuneşte, într-o concepţie unitară şi mai ales originală din punctul de vedere al prezentării, obiecte din toate colecţiile reprezentative ale muzeului, reconstituind lumea satului de odinioară, cu instituţiile sale (primărie, biserică, şcoală, poştă), ateliere (fierărie, tâmplărie, olărit, croitorie, atelier foto etc), ocupaţii (măcelărie, brutărie etc), tradiţii şi viaţă spirituală.
- Mărturii de credinţă – expoziţie ce reuneşte obiecte şi documente din patrimoniul muzeului şi al Bisericii de lemn Poiana.
- Telefonul de–a lungul timpului – expoziție realizată în colaboarare cu Muzeul Județean Buzău.
De asemenea, se mai pot vizita:
- Biserica de lemn „Poiana”- monument istoric şi de arhitectură (secolul al XVIII-lea); a fost strămutată în parcul muzeului în toamna anului 2000; asigură serviciile rânduite de cultul creştin-ortodox, pentru Parohia „Buna Vestire”; reprezintă un important reper religios, cultural şi turistic;
- Casă de gospodar (1936–1938), strămutată din localitatea Gheorghe Doja, judeţul Ialomiţa, în curtea interioară a Muzeului Agriculturii, în 2013, o clădire reprezentativă pentru mediul sătesc al începutului de secol XX; colac de fântână (1937), însemne funerare (1889, 1887), hambar (1869).
- Program de vizitare: marți-vineri: 9,00 – 17,00; sâmbătă-duminică: 8,00 – 16,00
Vă așteptăm cu drag!
Magdalena Petre-Filip, muzeograf