Radu Paros Mihăiță este noul președinte interimar al Partidului Mișcarea Populară Ialomița
PMP Ialomița s-a reorganizat la scurt timp după alegerile locale. Radu Paros îl înlocuiește la conducerea partidului pe Lecatzas Panait.
Numirea sa la conducerea organizației județene a PMP vine după analizarea rezultatelor la alegerile locale, analiză care a condus la revocarea lui Lecatzas Panait din funcția de președinte.
Mai precis, PMP Ialomița a obținut pe județ un rezultat mult sub media partidului, însă Radu Paros s-a situat în Slobozia pe locul doi la nivel național.
„Chiar dacă aici pe plan local nu a părut un scor foarte bun, pe plan național se pare că a fost bine. Vom merge mai departe, împreună cu cei care vor mai dori să facă parte din PMP, pentru că deși unii au dat bir cu fugiții, alții au venit către noi (…)”, a declarat miercuri, 22 iunie, Radu Paros, în cadrul unei conferințe de presă.
Rezultatul mediocru obținut de PMP la nivel județean a fost explicat de noul președinte prin faptul că nu au avut candidați și liste depuse în multe dintre localități, deși la nivel declarativ anunțaseră candidați și liste complete în 56 de localități din cele 66. În fapt, ar fi fost doar 10, drept urmare și rezultatele slabe obținute.
Potrivit lui Radu Paros, rezultatele ar fi fost mult mai bune dacă lucrurile erau organizate mai bine, dacă existau liste și candidați, lucru dovedit în cele câteva localități, unde PMP a obținut „scoruri bunicele”.
Deși la Fetești, candidatul PMP nu a reușit să obțină nici măcar postul de consilier, lipsindu-i câteva voturi, PMP are doi la Slobozia, unul la Movila, Miloșești, Gheorghe Lazăr…
„După analiza mea, practic, deși nu aș vrea să comentez activitatea fostului președinte, eu am simțit lipsa partidului în spate”, a mai spus Paros.
Acesta susține că PMP, prin cei doi consilieri locali, nu va face alianțe în Consiliul local Slobozia, însă majorități da, colaborări punctuale pe anumite proiecte de hotărâri.
În altă ordine de idei, Radu Paros precizează că nu va candida la alegerile parlamentare, fiind posibil să nu o mai facă nici la primărie peste patru ani, pentru a lăsa locul liber tinerilor.
La conferința de presă au participat și președintele organizației naționale de tineret Gabriel Popa și Bogdan Dumitrache, un slobozean ajuns președinte al tinerilor din PMP București.
Gabriel Popa a făcut, la rându-i, o analiză scurtă a rezultatelor obținute de PMP Ialomița la alegerile locale, și și-a reafirmat sprijinul pentru noua conducere la nivel județean, considerând că Radu Paros este cea mai bună soluție Totodată, speră ca rezultatele la alegerile parlamentare să fie mai bune aici, adică Ialomița să obțină un deputat. Și tânăr dacă se poate.