Incendii la Sinești și Țăndărei
Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izucnirea unui incendiu, la o hală dezafectată a unei societăți comerciale, pe raza localității Sinești.
Evenimentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 16.50, iar la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov.
În momentul sosirii, aceștia au solicitat sprijinul pompierilor ialomițeni, care s-au deplasat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat SMURD. După mai bine de șase ore, flăcările au fost lichidate. În urma evenimentului, au ars acoperișul halei pe o suprafață de cca. 600 mp și aproximativ 1500 baloți de paie.
Un alt incendiu la care a fost solicitată intervenția pompierilor s-a produs duminică, în jurul orei 10.30, la o suprafață de cca. 500 mp de stuf, pe malul lacului Strachina.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un foc deschis executat în apropiere, iar pentru lichidarea acestuia au intervenit pompierii de la Garda Țăndărei. Aceștia s-au deplasat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, însă, din cauza drumului impracticabil, au fost nevoiți să meargă pedestru cca. 3 km. Pompierii au acționat cu mijloacele specifice din dotare, iar în scurt timp, flăcările au fost lichidate.