Jandarmii ialomiţeni vor asigura liniştea turiştilor din staţiunea Amara
Patrule de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Amara vor executa începând de sâmbătă, 18 iunie, pe toată perioada sezonului estival 2016, misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în staţiunea Amara, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pentru turişti şi vizitatori.
În scopul prevenirii faptelor antisociale în staţiune şi în zona plajelor, jandarmii vor executa acţiuni punctuale, fiind vizate în special zonele aglomerate, discotecile şi parcările slab iluminate şi vor desfăşura şi acţiuni preventive cu turiştii, conform Programului. „Turişti în siguranţă”, iniţiat de instituţia noastră.
De asemenea, jandarmii vor sprijini autorităţile publice în timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia combaterii fenomenului muncii fără forme legale, verificarea legalităţii activităţilor comerciale desfăşurate pe plajă, precum şi pentru combaterea surselor de poluare a factorilor de mediu.
Pentru siguranţa turiştilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor în timpul vacanţei, jandarmii recomandă turiştilor:
- să evite purtarea la vedere bunurilor de valoare, care pot atrage atenţia posibililor infractori (bijuterii, sume de bani, cărţi de credit);
- să nu lase nesupravegheate bunurile (genţi, portofele, telefoane mobile etc.), când se află pe plajă;
să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa camerei unde sunt cazaţi; - să nu parcheze autoturismele în locuri ferite sau slab iluminate şi să se asigure că au încuiat portierele;
De asemenea, dacă observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, în diverse scopuri turiştii sunt sfătuiţi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi.
Recomandăm cetăţenilor să apeleze Jandarmeria la numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare.
Jandarmii sunt prezenţi la datorie, oferind siguranţă şi încredere.
Comunicat de presă: IJJ Ialomița