Ialomița: Protest spontan al comisarilor de la Protecția Consumatorului
Protest spontan al comisarilor de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița.
Întrucât noul proiect OUG privind salarizarea personalului bugetar nu prevede nicio creștere salarială pentru angajații ANPC-CRPC-CJPC, angajații CJPC IALOMIȚA au hotărât să intre în protest spontan astăzi, 07.06.2016, între orele 12-13.
Deși sunt la muncă, aceștia nu vor desfăşura activități în teren, pentru a atrage atenţia asupra diferențelor extrem de mari dintre nivelul salariiilor din acest sector, comparativ cu alți funcționari publici cu atribuții similare.
PRINCIPALELE REVENDICĂRI SUNT:
- Egalizarea salariilor pentru funcționarii care au aceeași funcție, vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
- Stabilirea salariilor funcționarilor publici din cadrul ANPC și din CRPC- URI și CJPC-URI la nivel de ANSVSA.
- Acordarea de vouchere pentru vacanță.
- Acordarea celui de al 13- lea salariu.