Ialomița: Posturi vacante pentru profesioniștii în situații de urgență
Începând cu data de 01.04.2016, în scopul reducerii deficitului de personal, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin 30 de unităţi subordonate, demarează procedura de încadrare a 450 de posturi vacante la nivel naţional.
Sursa de recrutare face referire exclusiv la subofiţeri în rezervă ce îndeplinesc condiţiile necesare, în vederea rechemării în activitate, în conformitate cu art.40, lit.c) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, coroborat cu actele normative interne. Astfel, ne adresăm celor care au mai făcut parte din echipa salvatorilor dedicaţi misiunilor specifice situaţiilor de urgenţă şi care doresc să se pună, din nou, în slujba cetăţenilor.
Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” al județului Ialomița îi sunt alocate 12 posturi de subofițer, acestea fiind repartizate conform analizei privind necesarul operativ, în raport cu activităţile desfăşurate la nivel teritorial.
Informaţii suplimentare privind modalităţile de înscriere şi participare la concurs, condiţiile de recrutare, probe de selecţie şi criterii de departajare a candidaţilor, vor putea fi obţinute de la Biroul Resurse Umane din cadrul ISU Ialomița, la numărul de telefon 0243.232.396 / 97 sau de pe adresa de web: www.isujialomita.eu.