Artă populară și tradiție folclorică la Sărățeni
În comuna Sărățeni, ca în multe sate ialomițene, se păstrează o frumoasă tradiție în ceea ce privește arta țesutului și cusutului. Nu mai prejos se dovedesc a fi și meșteșugurile tradiționale de prelucrare a pielii, lemnului și fierului.
În casele și curțile oamenilor descoperi creații originale, păstrate de-a lungul anilor sau realizate recent, cu multă muncă, talent și dragoste de mâinile iscusite ale țesătoarelor și ale creatorilor care trăiesc în Sărățeni și care au păstrat aceste îndeletniciri.
Aplecate asupra războiului de țesut ele au creat modele, au țesut și au cusut obiecte de o inestimabilă frumusețe, cuverturi, scoarțe, ripsuri, macate, preșuri, ștergare, rame, brâie, pistelci, fețe de masă sau perne.
Câteva dintre aceste creații au fost expuse vineri, 25 martie, în Căminul Cultural din comuna Sărățeni, în cadrul manifestării cultural-artistice „Artă populară și tradiție folclorică”, eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, în colaborare cu Consiliul Local Sărăţeni, un fel de încercare de a mai păstra ceva din lumea părinților și bunicilor noștri, aceea în care firele trecutului erau mai trainice și mai vizibile.
Ajunsă la cea de-a 22-a ediţie, dar prima în Sărățeni, manifestarea urmăreşte identificarea autenticului în arta populară ialomiţeană, cercetând şi valorificând creaţiile de profil: ţesături, cusături, împletituri, prelucrarea lemnului şi a metalelor.
„Manifestarea culturală a fost posibilă datorită Consiliului Județean, Consiliului local Sărățeni, cetățenilor, cadrelor didactice, fiilor satului care ne-au ajutat cu date biografice cu privire la istoria recentă a comunei Sărățeni, și mă refer la cei 100 de ani pe care îi împlinim peste doi ani, de când localitatea a fost strămutată de la malul Ialomiței, aici pe deal (…)”, a afirmat Eugen Tocileanu, primarul localității.
Celor prezenți le-a vorbit și preotul din localitate, despre semnificația marii sărbători creștine, Buna Vestire, Cristian Obrejan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, și deputatul liberal Gheorghe Tinel.
Pe lângă vernisajul expoziţiei de artă populară și prezentarea unui film despre istoria localității, personalitățile comunei, meșteșuguri, tradiții, a avut loc şi un spectacol folcloric susţinut de orchestra „Doina Bărăganului“ şi soliştii Adrian Măcianu şi Nicoleta Rădinciuc Vlad.
„Ceea ce facem noi azi, împreună, este ca pe viitor noi să păstrăm ceea ce este de valoare în satul românesc. (…) Avem o istorie, avem o artă populară. Aceste lucruri trebuie să le cunoască oamenii și să vadă că, într-adevăr, aici în Sărățeni, sunt oameni valoroși”, a declarat Cristian Obrejan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa.
De fiecare dată, „Artă populară şi tradiţia folclorică“ reuşeşte să demonstreze că interesul pentru valorile autentice şi pentru revigorarea lor există, atât printre vârstnici cât şi printre tineri, valorificând un potenţial artistic şi creativ deosebit, care trebuie doar pus în valoare.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa încearcă să valorifice această bogată zestre culturală în expoziţii etnografice, stimulând astfel interesul pentru realizarea unor colecţii permanente de artă populară.
Astfel, valori autentice sunt scoase din lada de zestre, din magazii sau şoproane şi expuse spre bucuria vizitatorului de rând sau chiar a specialistului plecat pe firul tradiţiei. Intuind şi meditând asupra adâncului înţeles al acestor obiecte aparţinând unei civilizaţii pe cale de dispariţie, încercăm să le facem cunoscute, pentru că ele sunt mărturii autentice despre viaţa de odinioară a locuitorilor din satele şi comunele ialomiţene.