Colegiul Medicilor Ialomiţa susţine mişcările de protest din 21 martie
Colegiul Medicilor Ialomiţa susţine mişcările de protest iniţiate de medicii afiliați Federației Sindicale Hipocrat, Sindicatului Promedica, Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România, şi care încep de luni, 21 martie.
În acest context, anunţăm greva japoneză şi susţinem în totalitate revendicările colegilor noştri.
La aceste mişcări de protest, s-au alăturat Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, Societatea Națională de Medicina Familiei și Federația Patronatelor Medicilor de Familie.
Ne alăturăm mișcărilor de protest, deoarece activitatea medicală este grav afectată de o serie de nereguli grave – lipsa de personal, nerespectarea legislației europene în ceea ce privește timpul de lucru, precum și de inechitatea și cuantumul scăzut al veniturilor din Sănătate.
Obiectivul Colegiului Medicilor, acela de a reprezenta interesele profesiei de medic și de a păstra prestigiul acestei profesiuni în cadrul vieții sociale, ne îndeamnă să susținem aceste mișcări.
În condițiile actuale de lucru și de remunerare nu poate fi vorba de prestigiu al medicului în faţa societății, ci dimpotrivă. Medicii sunt permanent vulnerabili și blamabili pentru o serie de circumstanțe de care nu sunt vinovați.
Chemăm alături de noi, în acest demers, atât colegii din Ialomița, cât și colegii din restul țării, care nu mai acceptă vulnerabilităţile și inechitățile impuse de legislația contradictorie și de birocrația inutilă.
Veniți alături de noi dacă doriți schimbarea! Vă mulţumim!