Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

ISU: Fumatul, interzis în toate spaţiile publice închise. Unde puteți sesiza încălcarea legii.

Publicat de Obiectiv Ialomita
16 martie 2016, 6:04 PM

Începând de mâine, 17 martie, va intra în vigoare Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii.

Conform legii, prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

În cadrul acțiunilor prioritare pe care le desfășoară zilnic, conform propriilor competențe legale, pentru protejarea vieții, integrității corporale, protejarea bunurilor, combaterea criminalității, asigurarea ordinii publice și salvarea de vieți omenești, structurile Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, Poliției Române, Jandarmeriei Române și ale Poliției de Frontieră vor avea în vedere inclusiv aplicarea prevederilor Legii nr. 15/2016.

Sesizările privind faptele prevăzute de Legea nr. 15/2016 se fac către Poliția Locală sau către structurile MAI, mai sus menționate. Recomandăm cetățenilor ca sesizările privind eventualele contravenții privind fumatul în spațiile nepermise de lege să nu se facă la numărul de urgență 112, această linie fiind destinată exclusiv urgențelor și situațiilor care pun în pericol viața, integritatea corporală sau bunurile oamenilor.

Atenționăm asupra responsabilității persoanelor juridice cu privire la obligațiile pe care le au pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei legi, mai ales a celor referitoare la marcarea spaţiilor publice închise cu indicatoare prin care să se indice «Fumatul interzis» şi folosirea simbolului internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală.

Reamintim că fumatul reprezintă inclusiv o cauză a incendiilor, fapt pentru care recomandăm fumătorilor să nu arunce la întâmplare resturile de țigări și chibrituri nestinse. Conform datelor statistice înregistrate la nivelul IGSU, anul trecut, la nivel național, 11% dintre incendiile înregistrate au fost cauzate de nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor în ceea ce privește fumatul.

Modul de reglementare a fumatului, ca parte a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, era verificat și înainte de apariția acestei legi, aspect care va rămâne în atenția ISU și în timpul controalelor executate în teren.

Comunicat de presă: ISU Ialomița

fumat spatii publice fumatul interzis lege antifumat

Știri recente:

Trei persoane din Galați, prinse în flagrant la Slobozia cu 75 kg de pește fără documente de proveniență. Una dintre ele este acuzată și de înșelăciune
Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița caută viitori specialiști în uniformă
„Ziua Grâului Bărăgan” se organizează în localitatea Mihail Kogălniceanu, din județul Ialomița
ISU Ialomița: Luna mai, luna concursurilor cu caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv!
Ialomița: Demersuri pentru înființarea unui centru de zi specializat pentru copiii cu tulburări de comportament
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net