Incendiu la Fetești. Proprietarul locuinței a fost găsit carbonizat
Aseară, în jurul orei 21.00, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la o locuință din municipiul Fetești.
Pompierii s-au deplasat în cel mai scurt timp cu două autospeciale de intervenție, iar în interiorul casei, într-un dormitor, au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, proprietarul locuinței, carbonizat.
După aproximativ două ore, pompierii au reușit lichidarea flăcărilor în limitele găsite.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de scânteile căzute din interiorul unei sobe cu acumulare de căldură pe materialele combustibile aflate în fața ușiței de alimentare.