Primarul municipiului Urziceni, Sava Constantin, reținut pentru instigare la abuz in serviciu
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii: SAVA CONSTANTIN, Primar al Municipiului Urziceni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu şi IRIMIE MARIA, director executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Urziceni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu
Constând în aceea că:
La data de 04.06.2014, inculpatul SAVA CONSTANTIN în calitate de primar al Municipiului Urziceni, cu intenţie, după o înţelegere prealabilă cu administratorul SC C SRL, a determinat-o pe inculpata Irimie Maria, director executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei municipiului Urziceni, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, să dispună sistarea popririi instituită asupra conturilor bancare ale SC C SRL, pentru suma de 50.540 lei, reprezentând debite restante din impozite şi taxe locale, fără ca societatea comercială să îndeplinească condiţiile legale privind încetarea executării silite, producând astfel un prejudiciu Primăriei municipiului Urziceni şi o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale Municipiului Urziceni.
După dispunerea încetării executării silite, reprezentanţii SC C SRL , în aceeaşi zi, au transferat integral sumele de bani existente în conturile bancare, care ar fi acoperit sumele datorate unităţii administrativ teritoriale.
La data de 16 iulie 2015 s-a dispus reţinerea inculpatului Sava Constantin pe o perioadă de 24 de ore.
Procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate din partea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.