Ziua Drapelului și interesul național al UNPR
Vineri, 26 iunie, deputatul UNPR Mario Caloianu a invitat presa ialomițeană la o scurtă conferință de presă, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului, asta după ce reprezentanți ai partidului au participat la manifestările organizate de autoritățile locale și județene în Piața Unirii din Slobozia.
Nu a fost singura temă abordată, însă mass-media prezentă a vrut mai mult. Poate pentru unii, Ziua Drapelului nu este un subiect de conferință, nefiind „vandabil”, mai ales când altele par a fi „prioritățile”, respectiv scandal, corupție, grupuri de interese, violențe, accidente, vedetisme și ridicol. Însă…
„Acum 167 de ani, revoluţionarii entuziaşti au arborat drapelul pe care era înscris cu litere de mari dimensiuni crezul lor, „Dreptate și Frăție”. Era prima declaraţie a României ce avea să fie, prin care se prefigura devenirea unui stat democratic. Istoria a arătat că lupta pentru democraţie a fost lungă și grea, presărată cu sute și mii de sacrificii de vieţi omeneşti. Cuvântul Frăție exprima dorinţa ca toți cetăţenii să formeze o familie, era dorinţa de unire a țărilor româneşti si dorinţa de progres. Drapelul a dăinuit peste ani și a ţinut alături milioanele de cetăţeni care au înfruntat vicisitudinile istoriei. Azi, cuvintele Dreptate și Frăție se confundă cu interesul naţional. Reprezintă de fapt expresia și esenţa noţiunii de interes naţional în aceste momente. Actualitatea politică prezentă este cu precădere unul dintre domeniile în care UNPR susţine și promovează conceptul de Interes Național”, a declarat Mario Caloianu.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, deputatul a vorbit și despre contribuția UNPR – prin reprezentanții săi în forurile democratice ale legislativului – la adoptarea de către Parlament a proiectului Codului Fiscal.
„Printre măsurile de relaxare fiscală adoptate de Legislativ se numără reducerea cotei standard de TVA pentru toate bunurile și serviciile de la 24% în prezent, la 19% începând cu 1 ianuarie 2016, reducerea la 9% a cotei de TVA la alimente, reducerea contribuţiei de asigurări sociale la angajat de la 10,5% la 7,5% de la 1 ianuarie 2018, reducerea contribuţiei de asigurări sociale la angajator de la 15,8% la 13,5% de la 1 ianuarie 2018, reducerea cotei de impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenți de la 16% în prezent la 14% începând cu 1 ianuarie 2019, eliminarea impozitului pe construcţii începând cu 1 ianuarie 2016. Împreună, aceste reduceri de taxe și impozite sunt de natură să contribuie în mod esenţial la creşterea consumului, crearea de noi locuri de muncă, dar și la scăderea evaziunii fiscale. Astfel, mix-ul de reduceri fiscale propus de actualul cabinet este perfect sustenabil și va oferi țării noastre un ciclu de cel puţin 8 ani de creştere economică consolidată, în paralel cu menţinerea echilibrului bugetar. În ceea ce priveşte devansarea reducerii TVA, o asemenea decizie va fi luată după prima rectificare bugetară din acest an, în funcţie de evaluările realizate la nivelul executivului și a Ministerului de Finanţe”, a adăugat parlamentarul.
De asemenea, acesta a adus în discuție și aportul pe care l-a avut UNPR la adoptarea de către Parlament a proiectului de lege privind alegerile parlamentare, care va corecta, în opinia deputatului, neajunsurile sistemice actuale și va consolida democraţia românească.
„În egală măsură, votul dat de Camera Deputaţilor constituie respectarea angajamentului asumat de actuala majoritate în ceea ce priveşte adoptarea noii legislaţii electorale până la finalul actualei sesiuni parlamentare, asigurându-se astfel premisele desfăşurării în condiţii optime a alegerilor de anul viitor. UNPR consideră că România are nevoie de o legislaţie electorală modernă, adaptată realităţilor sociale actuale și care să întărească încrederea cetăţenilor în Parlament. În acelaşi timp, UNPR își reafirmă susţinerea pentru reducerea la 16 ani a vârstei minime la care poate fi exercitat dreptul la vot, ca element care va încuraja implicarea tinerilor în viața politică, îmbunătăţind calitatea democraţiei româneşti”.
Mario Caloianu a prezentat și câteva dintre proiectele partidului, în fapt un „plan național” structurat pe mai multe domenii.
„În condiţiile economico-sociale actuale, UNPR își propune să contribuie la creşterea nivelului de trai al românilor prin iniţierea unor programe precum taxarea marilor averi, programul „Primul loc de muncă” și proiectul „Prima fermă”. Taxarea marilor averi, o măsură sprijinită de marea majoritate a populaţiei, poate oferi resursele necesare implementării unor proiecte sociale importante sau dezvoltării infrastructurii. Totodată, UNPR este deschis oricăror dezbateri pe marginea proiectului privind acordarea dreptului la vot de la 16 ani, considerând că astfel va fi încurajată implicarea civică a tinerilor și va fi îmbunătăţită calitatea democraţiei româneşti. În următorii 5 ani, UNPR și-a propus să susţină un plan naţional care va include mai multe direcţii prioritare construite pornind de la interesul naţional și principiul naţionalismului constructiv în domenii precum: agricultura, educaţia, sănătatea, apărarea, mediul și economia”, a încheiat acesta.
La conferința de presă, la care au participat și alți reprezentanți ai UNPR Ialomița, a mai luat cuvântul Cătălin Frangulea, președintele tinerilor progresiști din Ialomița, care a prezentat mesajul președintelului Gabriel Oprea privitor la Drapelul Național.
„(…) Pentru aceste trei culori militarii români au murit, pe câmpul de luptă, în teatrele de operaţii, au luptat pentru democraţie şi libertate, iar noi, cei de-acasă, îi onorăm şi îi cinstim. Demonstrarea ataşamentului faţă de valorile naţionale trebuie să ocupe un loc aparte în inima fiecărui român, mai ales acum, în zilele noastre, când provocările externe sunt de natură a ştirbi, poate, însemnătatea lor. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să reflectăm la simbolistica drapelului naţional, la istoria acestei încercate ţări şi mai ales la contribuţia valoroasă pe care fiecare dintre noi o putem avea la construirea viitorului ei. Fiecare dintre noi este parte a istoriei şi suntem datori cu toţii să cinstim simbolurile identităţii noastre naţionale”, se menționa în mesajul transmis.