Scandal cu țipete și acuzații. Vânătorii ialomițeni și-au suspendat din funcție directorul.
Scandal fără precedent în rândul vânătorilor și pescarilor ialomițeni. Președintele și directorul Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Ialomița, Adrian Neagu și Marius Dumitrescu, și-au adus vineri, 8 mai, în cadrul ședinței Adunării Generale, tot felul de acuzații. De la furt, gestiune frauduloasă, cheltuirea banilor asociației în scopuri personale și până la cuvinte grele, gen președinte cerșetor, milog, incompetent, sărăntoc, mincinos, lipsit de prestanță.
Ședința, care a durat aproape patru ore, a fost marcată de tensiuni aprinse între reprezentanții conducerii, dar și între diverși participanți, ajungându-se la amenințări „cu judecata”. Totul a culminat cu decizia de suspendare a directorului Dumitrescu, sigilarea sediului AVPS și stabilirea de alegeri anticipate.
Lucrările ședinței au început cu un raport „al Consiliului Asociației cu privire la activitatea desfășurată în anul 2014”, în fapt, un fel de proces verbal al președintelui în care erau aduse o serie de acuzații directorului.
„ (…) Prin modul în care și-a desfășurat activitatea precum și prin depășirea atribuțiilor ce-i revin din fișa postului, directorul asociației a nesocotit hotărârile consiliului angrenând asociația în activități de multe ori ilegale, cu consecințe păgubitoare pentru aceasta”, spunea președintele Neagu.
Marius Dumitrescu era acuzat că ar fi achiziționat 3.000 de fazani, 350 dintre ei murind „din cauza proastei organizări a transportului”, 1.000 au fost vânduți, iar restul au fost repartizați preferențial pe teren. O altă acuzație adusă a fost aceea că s-a investit în modernizarea cabanei de vânătoare 80.000 lei din fondurile asociației, deși se spunea că va fi modernizată din sponsorizări.
De asemenea, că ar fi achiziționat 22 de arme de vânătoare în valoare de 73.099 lei, la care se adaugă și accizele, valoarea finală ridicându-se la peste 100.000 lei fără aprobarea consiliului, dar și că acele arme nu ar fi fost noi. Însă, acestea sunt doar câteva dintre ele.
Încă de la începutul citirii acelui material, directorul a încercat să ia cuvântul pentru a se apăra, susținând că afirmațiile sunt neconforme cu realitatea, însă nu i s-a permis, ba chiar s-a propus ca în caz de întrerupere acesta să părăsească sala.
Deși a încercat să respecte decizia de a nu comenta, Marius Dumitrescu a dorit pe alocuri să-l corecteze pe președinte, astfel că discuțiile au luat o turnură tensionată, cu urlete și amenințări. Totul părea un proces de pe timpul „împușcatului”, în care se citeau acuzațiile, iar cel acuzat nu avea nici un drept de apărare decât la final și în condițiile stabilite.
Acuzațiile au fost multe și se refereau și la consumul de carburant mare, atât la mașinile asociației cât și la mașina personală, „cheltuieli cu piese auto achiziționate de la firma fiului său în valoare de 25.362 lei”, mai multe cheltuieli nejustificate de achiziție alimente, parfum și vaccin, taxe trecere pod și multe altele.
După o perioadă, timp în care se tot aduceau acuzații fără a se da și drept la replică, unul dintre participanții la ședință a răbufnit, acuzându-l pe președinte că ar fi primit de la el patru mistreți și că a uitat, că mobila veche din cabană a luat-o acasă dar și alte acuzații. „Pentru că a fost plătit să facă atmosferă, acest element care doarme la cabană gratis”, după cum afirma președintele, a fost dat afară din sală, după un scandal monstru.
Președintele afirma totodată faptul că „directorul asociației a încălcat grav prevederile statului Asociației și sarcinile de serviciu, prin practicarea unui management defectuos, ceea ce a dus la pierderi financiare de peste 200.000 lei față de fosta conducere care a avut pierderi de 140.000 lei”. Potrivit acestuia, la ora actuală mai sunt în contul asociației în jur de 95.000 lei, bani care ajung pentru o lună de salarii și cheltuieli curente.
Înregistrare VIDEO pe pagina următoare