Deputatul UNPR, Mario Caloianu: „Trebuie să ne triplăm numărul membrilor existenţi”
Sâmbătă, 7 martie, deputatul UNPR Mario Ernest Caloianu a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a punctat principalele obiective ale formațiunii politice.
Potrivit acestuia, unul dintre obiectivele principale se referă la creșterea numărului de membri, însă în plan există o serie de inițiative, precum introducerea votului de la 16 ani, impozitarea marilor averi, ba chiar o inițiativă numită „Primul Serviciu”, special pentru susținerea tinerilor.
„În ultima perioadă, în mass-media centrală, dar şi locală, se vorbeşte că UNPR va schimba orientarea politică sau grupul din care face parte, cu efecte pe care le ştim: schimbarea guvernării etc. Noi venim să infirmăm aceste păreri, să declarăm în mod explicit că UNPR niciodată nu a dărâmat Guvernul din care a făcut parte, că interesul naţional, general, primează.
De asemenea, avem ca orizont progresul României. Deci, toate acţiunile noastre au fost făcute doar în această idee. În acest moment, UNPR are peste 50 de parlamentari, ceea ce înseamnă în jur de 10% din puterea legislativă şi de vot concret în Parlament. Deoarece suntem pe aceeaşi “plajă” cu PSD, deci centru stânga, foarte multe iniţiative au fost comune. Noi avem o înţelegere cu PSD, suntem într-o alianţă şi, atât pe plan naţional, cât şi pe plan local, susţinem Guvernul Ponta. Acum încercăm să ne orientăm să extindem numărul de membri, orizontul este de 1 milion, ceea ce înseamnă că, practic, trebuie să ne triplăm numărul membrilor existenţi în acest moment, lucru valabil şi la nivelul judeţului Ialomiţa.
Putem spune că primim foarte multe solicitări de înscriere atât ca simpli membri, cât şi consilieri, primari şi alţi aleşi de la nivel local sau central. Pe lângă celelalte iniţiative ale noastre şi anume aceea de a introduce votul de la 16 ani, şi de impozitare a marilor averi, este finalizată iniţiativa numită “Primul serviciu”. Adică, similar Primei Case şi Primei Maşini, să creăm facilităţi deosebite angajării tinerilor. Chiar dacă legislaţia, momentan, prevede unele măsuri de încurajare de angajare a tinerilor, noi venim cu prevederi mult mai generoase”, a afirmat Mario Caloianu.
Aceste obiective au fost reiterate și de vicepremierul României, Gabriel Oprea, în cadrul unei ședințe, care şi-a arătat, la rându-i, dorinţa ca partidul al cărui lider este, să strângă, la nivel naţional, un milion de membri, dar să aibă și candidați proprii la alegerile din 2016.
„Ne mobilizăm ca până la alegerile din 2016, UNPR să poată să aibă un milion de membri de partid. Un obiectiv ambițios, greu. E important pentru noi. Cine doreşte seriozitate, securitate, stabilitate, să vină la UNPR. Scopul până în 2016 este să ajungem la un milion de membri. UNPR vrea candidaţi proprii la alegerile locale din 2016”, a declarat președintele Gabriel Oprea.
Vicepremierul a amintit că partidul împlineşte anul acesta, pe 1 mai, cinci ani de la înfiinţare.
„Am discutat în cadrul acestei ședințe faptul că ne-am respectat mereu angajamentele. Suntem un partid care nu dăm jos guvernele din care face parte. Noi am introdus interesul național”, a mai spus Oprea.