Ialomița: Profesorul Martinescu, trimis în judecată după ce a agresat un elev
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Martinescu Florea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
În fapt, în data de 13.01.2015, în jurul orei 15.00, inculpatul, profesor în cadrul unei școli gimnaziale, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-a agresat pe minorul G.A.G., elev în clasa a VI-a, căruia i-a provocat leziuni care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal, respectiv trimiterea în judecată, reprezintă, conform Condului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului în instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.