Ialomița: Bărbat aflat în şoc hipotermic, preluat de SMURD
Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, căzut în zăpadă pe câmp în zona Urziceni și aflat în șoc hipotermic, a fost preluat de SMURD și transportat la spital.
În urma unui apel telefonic primit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 10 ianuarie a.c, un echipaj de prim ajutor calificat SMURD a fost solicitat să intervină în cazul unui bărbat în vârstă de 50 de ani, căzut în zăpadă, pe un teren arabil de pe raza municipiului Urziceni. Acesta plecase către casă de la stâna la care lucra, însă din cauza temperaturilor scăzute nu a reuşit să ajungă la destinaţie. Bărbatul şi-a sunat o cunoştinţă, care a plecat în căutarea lui. În momentul în care l-a găsit, aceasta a sunat la 112. Paramedicii s-au deplasat la faţa locului, iar în scurt timp, bărbatul care se afla în şoc hipotermic a fost preluat şi transportat la spital.
În aceeaşi zi, în jurul orei 13.20, un autoturism care se deplasa pe raza localităţii Glodeanu Sărat din judeţul Buzău a fost cuprins de flăcări. Şoferul acestuia a reuşit să oprească şi a sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii de la Secţia Urziceni. După aproximativ 15 minute incendiul a fost lichidat, însă autoturismul a ars aproape în totalitate. În urma evenimentului nu au existat victime.