Ai primit cardul de sănătate?
Procesul de predare-primire a cardurilor de sănătate în vederea distribuirii continuă conform organizării interne a CN Poşta Română, în conformitate cu acordul cadru şi contractele subsecvente încheiate cu CNAS şi casele de asiguări de sănătate.
Pe măsură ce expiră termenele de livrare prin servicii poştale, cardurile care nu au fost înmânate asiguraţilor au fost predate sau sunt în curs de predare către casele de asigurări de care aparţin. Termenul de predare către casele de asigurări este de 10 zile lucrătoare după expirarea termenului de distribuire.
Până în acest moment, în județul Ialomița au fost preluate în reţeaua poştală 80.337 carduri dintre care au ajuns la asiguraţi prin servciile poştale 71.519 carduri. Diferenţa de carduri se află încă în reţeaua poştală şi, în cazul cardurilor care au depăşit termenul de 20 de zile alocat distribuirii prin servicii poştale, ele iau drumul caselor de asigurări de care aparţin.
Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița va informa asiguraţii în momentul când demareaza activitatea de distribuire a cardurilor prin intermediul caselor de sănătate.
După ce procesul de distribuire se va încheia, va urma o perioadă de testare a cardului naţional de sănătate, în care cele două sisteme vor merge în paralel. În această perioadă vor fi identificate şi rezolvate eventualele probleme în funcţionalitatea cardului.
Dupa această perioadă de testare, cardul naţional de sănătate va deveni obligatoriu prin lege, iar serviciile medicale vor fi validate şi decontate doar prin intermediul lui.
Cardul naţional de sănătate este un proiect de interes naţional care are ca principal scop transparentizarea şi eficientizarea utilizării fondurilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta va face dovada prezenţei asiguratului la furnizorul de servicii medicale.