Administratorul unei societăți comerciale din Slobozia, arestat
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul BUF CRISTIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: evaziune fiscală şi refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.
Din ordonanţa întocmită de procurori a reieşit că există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2013, inculpatul Buf Cristian, în calitate de asociat unic şi administrator al SC I.A. SRL Slobozia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a omis să evidenţieze, în parte, în contabilitatea societăţii, operaţiunile comerciale de aprovizionare şi de vânzare a mărfurilor, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit şi TVA, producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 467.053 lei.
Astfel, în perioada aprilie 2012 – iulie 2013, inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă a SC I.A. SRL un număr de 12 facturi fiscale de achiziţii cereale emise de trei furnizori. De asemenea, în perioada mai 2012 – iunie 2013, inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă a SC I.A. SRL un număr de 78 facturi fiscale de livrare cereale către şapte parteneri comerciali, prin aceste operaţiuni prejudiciind bugetul de stat.
Totodată, în cursul lunii ianuarie 2014, inculpatul, în calitate de asociat unic şi administrator al SC I.A.SRL Slobozia, a refuzat nejustificat să prezinte organelor fiscale documentele legale în scopul împiedicării verificărilor fiscale, deşi a fost somat în acest sens.
La data de 26 noiembrie 2014, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au propus Tribunalului Ialomiţa arestarea preventivă a inculpatului Buf Cristian, pe o perioadă de 30 de zile, propunerea fiind admisă de instanţa de judecată.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă reprezintă etape în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nicio situaţie, să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comunicat de presă: PT Ialomița