La Casa Tudorii: Festival culinar sau piață de desfacere?
Sâmbătă, 11 octombrie, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală-Orașul de Floci, s-a desfășurat ediția a IV-a a Festivalului-concurs de tradiție culinară ialomițeană ,,LA CASA TUDORII”.
Prin promovarea acestui festival se dorește revigorarea interesului public pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie culinară ialomiţeană, descoperirea de reţete culinare specifice şi oameni de pe aceste meleaguri care să-şi pună în valoare talentul şi creativitatea.
Festivalul s-a desfășurat pe mai multe secțiuni de concurs, respectiv mâncăruri calde, preparate culinare reci (antreuri), preparate de patiserie și cofetărie, preparate conservate și semiconservate. Toate standurile au fost foarte bine realizate, iar multe dintre preparate, originale și delicioase.
Deși anul acesta s-au observat multe schimbări, îmbunătățiri aduse pentru ca acest festival culinar să se desfășoare în condiții cât mai bune, iar activitățile au fost diversificate, inclusiv în Baza de Cercetare și Expunere Muzeală, totuși au existat câteva lucruri care au lăsat „un gust amar” multor participanți. În primul rând, nu am înțeles de ce s-a apelat la o societate de pază privată, în condițiile în care acolo nu se desfășura un meci de box sau de fotbal, ci un festival culinar. În plus, indiferent de „apetitul” vizitatorilor pentru produsele preparate la fața locului sau expuse, niciodată nu au existat incidente, nu a năvălit nimeni peste sarmale, friptură sau borcanele cu murături, ca să justifice prezența lor acolo.
La această ediție, aproape fiecare stand avea câte un „păzitor”, iar spațiile de expunere erau delimitate cu țăruși de care era legată o frânghie. Un alt aspect neplăcut pentru mulți dintre cei prezenți a fost degustarea produselor contracost. Aproape la fiecare stand s-au comercializat produsele cu care au participat la concurs, de parcă acolo era piață de desfacere. Totul s-a dat „la negru”, evident, și la prețuri care i-au cam descurajat pe mulți (de exemplu, 4 sarmale – 5 lei).
Singurii privilegiați, normal, au fost jurații și „șefii”. Sperăm ca la ediția viitoare să nu le vină vreo idee ca și intrarea vizitatorilor să fie cu bani… În plus, lipsa apei, a unor coșuri de gunoi în apropierea meselor unde se mânca, lipsa unor prezentări oficiale a participanților în concurs și a produselor lor, unele extraordinar de bine realizate și pentru care aceștia au muncit destul de mult, sonorizarea defectuoasă care a creat momente penibile, dar și jurizarea, care parcă s-a făcut așa, ca să fie, au fost alte puncte slabe. Iar în final, s-au premiat mai mult instituțiile (aceleași an de an) și mai puțin oamenii, iar festivitatea de premiere a fost aproape un fiasco, nefiind menționate clar mâncărurile care au atras atenția juriului și, implicit, câștigarea premiului.
Ca urmare, cei mai mulți și-au luat „catrafusele” și au plecat înainte de finalul festivalului, unele ansambluri folclorice desfășurându-și programul fără spectatori…
Este binecunoscut faptul că, înainte de fiecare ediție, Consiliul Județean și Muzeul Județean fac apeluri, credem acum că doar formale, de a se înscrie la acest concurs cât mai mulți iubitori de gastronomie. Spunem formale pentru că există voci potrivit cărora au existat astfel de înscrieri la acest festival, însă niciunul dintre organizatori nu a catadicsit să răspundă acestor oameni dacă sunt acceptați sau nu în concurs. Asta în condițiile în care am văzut câteva standuri neocupate.
Deci, ar fi fost locuri disponibile. În schimb, an de an participă aceleași instituții care nu fac altceva decât să marcheze o activitate pe bani publici și, culmea, mai iau și premii.
Am apreciat, însă, efortul multor concurenți, care s-au prezentat cu standuri frumos realizate, cu mâncăruri excepționale și care, chiar dacă nu au câștigat, au fost remarcați de vizitatori. Felicitări tuturor. De asemenea, am remarcat faptul că în zona sitului arheologic, „orașul dispărut” începe să fie reconstruit, interesul vizitatorilor urmând să crească simțitor. Una peste alta, a fost o zi de toamnă frumoasă.
Cum au fost răsplătite eforturile celor câțiva câștigători norocoși (dintre cele 43 de echipe, din 16 localități) care au intrat în grațiile juriului?
Locul I – 750 lei şi Diplomă onorifică „Mare Maestru culinar”, Locul II – 600 lei şi Diplomă onorifică „Maestru culinar“, Locul III- 450 lei şi Diplomă onorifică „Maestru bucătar“. De asemenea, în cadrul competiţiei au existat și Premii Speciale: Premiul „Casa Tudorii“ pentru cel mai frumos stand – 300 lei, premiul special pentru comuna cu cei mai mulţi concurenţi – 200 lei, un premiu de excelenţă pentru grupurile etnice – 200 lei, dar și diplome de onoare.