Parlamentarii Alianţei Creştin-Liberale: PSD acţionează pe trei direcţii pentru a reinstaura dictatura în România
Liderii Grupurilor parlamentare ale PNL şi PDL din Camera Deputaţilor au adresat o nouă scrisoare către ambasadele statelor UE acreditate în România, către Ambasada SUA, precum şi către reprezentantul Comisiei Europene la Bucureşti, demers întreprins ca urmare a intrării în vigoare marţi, 2 septembrie, a ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali.
Parlamentarii Alianţei Creştin-Liberale au arătat că actuala alianţă guvernamentală, sub conducerea directă a premierului Victor Ponta – candidat la alegerile prezidenţiale, a iniţiat un atac pe trei direcţii asupra democraţiei din România, eludând legile şi Constituţia naţională şi folosindu-se abuziv de un singur instrument: ordonanţele de urgenţă.
Prima acţiune în scopul fraudării alegerilor şi a acaparării totale a Puterii: PSD-ul lui Victor Ponta a adoptat adoptarea OUG 45/2014, act normativ care a fost atacat în instanţă de către PNL pentru că favorizează traseismul electoral şi votul multiplu, neexistând un sistem electronic care să depisteze aceste furturi la urne. Pe 21 august a.c., Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea depusă în numele Partidului Naţional Liberal de preşedintele Klaus Iohannis, stabilind sesizarea Curţii Constituţionale pentru motivele reclamate.
Al doilea demers făcut de Guvernul Ponta a fost făcut tot prin folosirea abuzivă a puterii sale de a emite ordonanţe de urgenţă. Încălcând Constituţia României şi legile naţionale, Victor Ponta vrea să subjuge şi să confişte puterea aleşilor locali, obligându-i să îşi părăsească partidele pe care le reprezintă şi să se înscrie în PSD sau partidele sale satelit. OUG 55/2014 a fost publicată ieri în Monitorul Oficial şi, prin prevederile ei, încalcă art. 115 din Constituţia României, suspendând, timp de 45 de zile, Legea 393/2004 care interzice migraţia politică. Mai mult, decizii de neconstituţionale exprimate anterior de Curtea Constituţională (Deciziile cu nr. 915/2001, nr. 1167/2007, nr. 1461/2011 şi Decizia 280/2013) arată că aleşii locali care îşi părăsesc partidul sub sigla căruia a fost ales, îşi pierd, de drept, mandatul.
„Cetăţenii, prin votul lor, exprimă opţiuni între diversele programe politice ale partidelor care participă la scrutinul electoral şi mai puţin cu privire la candidaţi, în considerarea calităţilor şi a meritelor acestora, sau a unor promisiuni pentru care nu au rezerve să le facă în perioada campaniilor electorale”. Aşadar, votul alegătorului exprimă opţiunea pentru programul unui partid şi nu pentru un anumit candidat. Totodată, Curtea a observat că a accepta ca un consilier local, care în timpul exercitării mandatului părăseşte partidul pe a cărui listă a candidat şi a fost ales, să îşi păstreze mai departe statutul de ales local ar însemna să se modifice configuraţia politică a consiliului local, configuraţie stabilită tocmai ca urmare a votului exprimat de cetăţeni” – extras din Decizia Curţii Constituţionale nr. 280/2013.
„Raţiunea acestui text rezidă în faptul că, în urma demisiei din partidul politic care i-a susţinut candidatura, primarul pierde, consecutiv, şi girul alegătorilor, obţinut iniţial în virtutea candidaturii sale pe o listă susţinută în campania electorală de un anumit partid politic şi votată în final de aceştia. Legiuitorul a optat pentru o astfel de reglementare urmărind diminuarea migraţiei politice şi a oportunismului politic, fenomene a căror existenţă a fost demonstrată de realităţile ultimilor ani.” – extras din Decizia Curţii Constituţionale nr. 153/2013.
Cea de a treia direcţie pe care Guvernul Ponta acţionează este cea de a-şi instaura control absolut asupra Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Similar cu modul în care a fost confiscat Monitorul Oficial, PSD urmează ca luna viitoare să preia şi STS, folosindu-se de majoritatea parlamentară de care dispune în Senatul României şi care se supune comenzilor de partid ale PSD.
Deputaţii George Scutaru (PNL) şi Tinel Gheorghe (PDL) şi senatorii Puiu Haşotti (PNL) şi Dumitru Oprea (PDL) trag un semnal de alarmă asupra lipsei de transparenţă şi asupra încălcării cu bună ştiinţă a Constituţiei şi legilor în vigoare, apreciind că statul de drept din România, obţinut prin sacrificii uriaşe de poporul român la Revoluţia din 1989, urmează a fi substituit de o dictatură al cărui exponent este Victor Ponta, preşedintele PSD.
Reprezentanţii PNL şi PDL dau asigurări că vor întreprinde toate demersurile necesare pentru a bloca confiscarea statului de drept de către actuala putere, mai ales în condiţiile în care alegerile prezidenţiale din această toamnă sunt în pericol de a fi fraudate de către PSD.
Comunicat de presă: Biroul de presă al Grupurilor Parlamentare ale PNL şi PDL din Camera Deputaţilor