Ialomița: Zece școli, fără autorizație sanitară de funcționare
În anul școlar 2014 – 2015, cursurile se vor desfășura în 250 de clădiri aparținând unităților de învățământ. Pentru 239 există autorizație sanitară de funcționare, 10 nu dețin această autorizație, iar una este în curs de autorizare.
Grădinița Rași, Școala gimnazială Sălcioara (școala și grădinița), Școala gimnazială Alexeni, Școala gimnazială Condeești (școala și grădinița), Școala gimnazială Bărbulești, Școala gimnazială Balaciu (grădinița), Liceul Pedagogic Matei Basarab din Slobozia (corp B) și Colegiul Național Mihai Viteazul Slobozia (corp internat) au probleme legate ori de lipsa sursei de apă curentă, ori cu grupurile sanitare situate în exterior sau structurile funcționale necorespunzătoare.
De asemenea, una dintre unitățile de învățământ este în curs de autorizare – localul A al Liceului Tehnologic Căzănești.
Privitor la lucrările de igienizare în unitățile de învățământ, reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean Ialomița susțin că acestea sunt realizate în proporție de 80%, însă au ținut să precizeze că până la începutul anului școlar vor fi finalizate.