Știți cum se prescriu creanțele? Vedeți aici
Prescriptia creantelor este definita ca fiind stingerea acelei componente a dreptului la actiune care rezida in posibilitatea titularului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative.
Rezulta ca dupa implinirea prescriptiei creantei, creditorul nu mai poate constrange debitorul sa faca plata, iar debitorul poate sa refuze sa o faca. Dar plata facuta de debitor dupa prescrierea dreptului creditorului, nu mai poate fi ceruta spre restituire de debitor.
Prescriptia nu opereaza de la sine, ci numai la cererea partii interesate, iar instanta nu poate invoca din oficiu prescriptia nici daca e vorba de stat sau de unitati administrativ teritoriale.
Un principiu important al prescriptiei extinctive este stingerea dreptului la actiune privind un drept accesoriu odata cu stingerea dreptului la actiune privind dreptul principal. Exceptia de la acest principiu prezinta relevanta pentru recuperarea debitelor, si anume garantia ipotecara.
In situatia creantelor garantate cu o ipoteca sau gaj, odata cu prescriptia dreptului privind actiunea principala nu se stinge si dreptul la actiunea ipotecara, intemeiata pe caracterul real al ipotecii. Astfel, creditorul ipotecar poate urmari bunurile ipotecate in limita debitului garantat si poate refuza radierea ipotecii daca creanta nu este achitata, desi dreptul la actiunea principala a fost prescris.
O alta exceptie importanta este reprezentata de prescriptia prestatiilor succesive. Desi Codul Civil prevede o prescriptive deosebita pentru fiecare prestatie in parte, in cazul in care aceste prestatii succesive formeaza un tot unitar, dreptul la actiune va fi stins printr-o singura prescriptie. “Totul unitar” poate deriva din lege sau din conventia partilor. Acesta este cazul unui contract de credit care chiar daca este format din prestatii succesive compuse din rate esalonate, este guvernat de o singura prescriptie, nu de prescriptii distincte aferente fiecarei rate in parte.
Daca am admite teza contrara, debitorul ar fi tinut de obligatia sa chiar daca creditorul ar fi pasiv mai mult de 3 ani de la scadenta creantelor.
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av. COLTUC MARIUS
0745150894