Prin Ialomița cu 176 km/h
Serviciul Rutier Ialomiţa monitorizează permanent traficul rutier pe toate arterele importante ale judeţului, pentru conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun ca urmare a nerespectării regulilor Codului Rutier.
Poliţiştii au aplicat în cursul zilei de miercuri, 02 aprilie, 169 de sancţiuni contravenţionale, 46 dintre acestea fiind aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză. Cu ocazia acţiunilor desfăşurate, au mai fost sancţionaţi 12 participanţi la trafic care nu purtau centura de siguranţă, iar 9 pietoni pentru traversare neregulamentară. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 35.225 lei.
În cadrul acestor acţiuni, au fost reţinute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.
* * *
Patru bărbaţi cu vârste între 25 şi 51 de ani, domiciliaţi pe raza municipiului Bucureşti şi judeţelor Buzău, Călăraşi şi Iaşi au fost filmaţi şi înregistraţi cu aparatul radar circulând cu viteze cuprinse între 151 şi 176 km/h, pe un tronson de drum unde viteza legală maximă admisă este de 100 km/h (E85, în afara localităţii Cotorca)
Pe numele conducătorilor auto, poliţiştii rutieri au aplicat sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în cuantum de 3.060 lei, totodată fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.
* * *
Poliţiştii au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 201, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se da soluţie prin parchet.
vezi și: Amplasare radare trafic – Ialomița, Aprilie 2014