Un jandarm ialomițean, un pariu și o carte motivațională, cu 44 de sfaturi
„Acceptă succesul – 44 de sfaturi pentru o viață mai bună”, este prima carte scrisă recent de un jandarm din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița. Ștefan Laurențiu Deaconu are 46 de ani și este subofițer în cadrul I.J.J. Ialomița din 1997.
Fiecare dintre cele 44 de sfaturi conțin zeci de sfaturi adiacente, cu aplicabilitate la cel principal. Cu câteva excepții, sfaturile de bază conțin și un „Decalog”, calibrat pe ideea centrală. Cele 44 de sfaturi au câte o concluzie. Uneori concluzia unui sfat poate fi mai bogată în conținut decât subiectul unei cărți întregi.
„Am scris această carte relativ repede. Am început pe 26 iulie 2013. A fost un pariu pe care l-am făcut cu mine. Și am reușit. Mai am și altele în lucru. Una dintre ele, care va vedea lumina tiparului foarte curând, are o puternică încărcătură filosofică. Această carte am scris-o din dorința sinceră de a oferi o țintă celor care au nevoie de o direcție către care să se-ndrepte, de a oferi o soluție celor care consideră că nu au soluții pentru situația actuală. Este o carte motivațională”, a declarat subofițerul.
Deocamdată, această carte nu se află pe rafturi în librării, fiind tipărită în tiraj redus, însă dacă vor exista semnale pozitive în rândul colegilor, va încerca să găsească o cale pentru a ajunge și la publicul larg.
Cât de bune sunt aceste sfaturi? Subofițerul susține că este primul aplicant a ceea ce a scris.
„Nu aș fi îndrăznit să scriu ceva dacă nu aș fi fost eu primul aplicant. În momentul în care mi-am asumat această responsabilitate de a da un sfat, l-am dat în deplină cunoștință de cauză. Consider că viața acelor oameni simpli, oameni obișnuiți, care vor citi această carte și vor aplica doar o mică parte din ceea ce este scris aici, se va îmbunătăți semnificativ. Vor fi altfel, vor avea un plus. Acest proiect nu l-am făcut numai pentru mine, ci mai ales pentru cei din jurul meu”, a adăugat Ștefan Laurențiu Deaconu.
Cartea are, însă, și un avertisment pentru cititori.
„Folosiți această carte ca pe un medicament, pentru binele vostru. Un medicament se ia, întotdeauna, cu măsură și în mai multe reprize, un anumit număr de zile. Ca și în cazul unui medicament, această carte va avea aplicabilitate și va putea fi folosită, de marea majoritate dintre voi, dar nu în totalitate. Va exista un foarte mic procent la care aceasta nu se aplică. (…) Fiți pregătiți pentru succes, fiți pregătiți pentru performanță, deschideți-vă inimile pentru bine, apreciați-vă mai mult, credeți în șansa voastră, fiți învingători, acceptați succesul. Citiți maxim un sfat pe zi. Analizați-l și aplicați-l”, se arată în prefață.