20 decembrie 2013 – termenul limită pentru declararea creanţelor fiscale aferente lunii noiembrie
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa reaminteşte contribuabililor interesaţi că, termenul privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale aferente lunii noiembrie, este 20 decembrie 2013.
Astfel, până vineri 20 decembrie 2013, trebuie depuse la organele fiscale teritoriale, următoarele formulare:
- Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097.
- Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100.
- Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112.
- Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224.
- Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300. De menţionat ca Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) Cod Fiscal până la 10 noiembrie 2013;
- Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.
- Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307.
- Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311.
- Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare formular 390 VIES.
- Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394.
Menţionăm că, in conformitate cu prevederile Codului de Procedura Fiscala, „pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.”