Slobozia: Doi medici de la UPU au plecat la Craiova
Doi medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, Unitatea de Primiri Urgențe, au plecat, începând de luni, 18 noiembrie, pentru șase luni, la cursuri de specializare în medicina de urgență intraspitalicească, tocmai la Craiova.
Deși aceste cursuri sunt necesare, știți voi, pentru perfecționare continuă, de la modulul 1 la plus infinit, totuși au existat ceva nemulțumiri legate de plecarea celor doi medici, respectiv Mirela Niţu și Kazemi Hosseis.
Managerul Spitalului Județean de Urgență, Vasile Olaru, s-a declarat dezamăgit de faptul că locul de desfășurare a acestor cursuri a fost ales atât de departe de Slobozia, cei doi fiind acum în imposibilitatea de a mai efectua gărzi.
„La UPU există patru medici angajați, iar doi dintre ei trebuiau să urmeze aceste cursuri de specializare în medicina de urgență intraspitalicească. Am solicitat ca aceste cursuri să fie făcute la București, mai aproape de Slobozia, pentru ca ei să poată face gărzi în weekend. Deși am insistat foarte mult la medicul Arafat, din păcate nu am găsit această minimă înțelegere. Am pus înainte de toate interesele instituției noastre, dar care nu au fost luate în considerație. Am fost extraordinar de dezamăgit de refuz, mai ales că dacă voia se putea, iar eu chiar am crezut în declarațiile medicului Arafat”, spunea managerul.
Potrivit declarațiilor lui Vasile Olaru, costurile sunt suportate de către spital, pentru că „avem nevoie de dânșii”.
Așadar, îi așteptăm să revină din „Prazilia” mai bine pregătiți, atât teoretic cât și practic, fără accent oltenesc, iar celor doi rămași aici să facă față provocărilor…