Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Pană Aurel, director general adjunct APIA, trimis în judecată pentru luare de mită

Publicat de Obiectiv Ialomita
9 noiembrie 2013, 3:16 PM

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaților  PANĂ AUREL, director general adjunct Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru săvârşirea infracțiunilor luare de mită și trafic de influență și VOINEA GEORGE MUGUR director la SC Evalserv Standard SRL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada mai – august 2013, inculpatul Pană Aurel, în calitate de  director general  adjunct la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, împreună cu inculpatul Voinea George Mugur, în baza unei înţelegeri prealabile, a pretins de la denunțător un comision de 10% din valoarea contractelor adjudecate de societatea administrată de denunțător, circa 5.200.000 lei (aprox. 1.200.000 de euro) şi externalizarea serviciilor de transport, în scopul de a-şi îndeplini sau de a nu întârzia  îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în legătura cu procedura de achiziţie pentru ulei organizată de APIA. În schimb, inculpații urmau  să-şi exercite influenţa asupra celorlalţi  membri ai comisiei de licitaţie astfel încât ofertele formulate de către societatea denunțătorului  să fie declarate câştigătoare  şi pentru a asigura societăţii susţinere în ceea ce priveşte derularea contractelor (plăţi în avans, modificarea favorabilă a graficului de livrări, confirmarea  unor livrări neefectuate)

Totodată, inculpatului Pană Aurel a pretins, la data de 8 aprilie 2013, de la reprezentanţii unei societăți comerciale suma de 1.000.000 euro şi subcontractarea serviciilor de transport către o firmă indicată de acesta, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în sensul favorizării câştigării licitaţiei şi pentru a-şi exercita influenţa asupra membrilor comisiei de licitaţie.

În aceeași perioadă, inculpatul Voinea George Mugur a obţinut foloase necuvenite constând într-un contract de lucrări prin care firma denunțătorului se obliga să plătească către SC Evalserv Standard SRL suma de 516.871,00 lei la care se adaugă T.V.A. 124.049,04 lei și a înlesnit inculpatului Pană Aurel semnarea unui contract de transport încheiat de către o societatea comercială cu societatea denunțătorului.

La data de 15 august 2013, inculpații  Pană Aurel şi Voinea George Mugur au fost arestați preventiv de Tribunalul Bucureşti, ulterior această măsură preventivă a fost prelungită până la data de 11.11.2013.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

Facem precizarea că această o etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

comunicat de presă: DNA
Directia Nationala Anticoruptie DNA luare de mita

Știri recente:

Slobozia: Reținut pentru agresiune sexuală asupra unei minore
Slobozia: Eminesciana 2.0 – Sala Europa, luni, 9 iunie
S-a dat startul recrutării tinerilor care doresc să devină OFIȚERI ai Jandarmeriei Române
Ialomița: Percheziții domiciliare în cadrul operațiunii Jupiter
IPJ Ialomița: Informare ofertă educațională
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna IUNIE 2025
Rețele Electrice România: întreruperi programate, Ialomița, 3 - 6 IUNIE
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net