Centrul de asistență medico-socială din Fierbinți va avea lift exterior
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Ialomița, susținută luni, 16 septembrie, a fost suplimentată cu un proiect de hotărâre care privea aprobarea unor lucrări la Centrul pentru Persoane Vârstnice din Fierbinți.
Mai precis, unele compartimentări interioare și montarea unui lift exterior, valoarea totată a investiției fiind de 156.736 lei, iar perioada de execuție de 12 luni.
Urgența acestui proiect a fost explicată de președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, prin faptul că persoanele vârstnice care se află în centru întâmpină greutăți în a urca și coborî scările. Mai mult, odată cu creșterea numărului de cereri, se dorește și ocuparea etajului doi al clădirii, ceea ce va face ca accesul să fie mult mai anevoios.
„Problematica persoanelor vârstnice devine din ce în ce mai preocupantă și mai accentuată. Numărul celor care consimt să recurgă la servicii de asistență socială, cu costurile lor integrale sau parțiale ori sprijiniți 100% de resursele publice, a crescut. Sunt 35 de dosare care sunt evaluate, din 49 de cereri, și urmărim în dinamică acest fenomen. Este o clădire cu două etaje la Fierbinți, este utilizat etajul I cu dificultate de către persoanele vârstnice. Utilizarea etajului II este ceea ce creează necesitatea și urgența acestui proiect. Practic, există în acea clădire posibilitatea, fără să recurgem la compartimentări în această etapă, doar prin asigurarea clădirii cu un lift exterior, posibilitatea amenajării în spațiile care sunt, doar cu igienizări și alte intervenții pe care le face Direcția, fără alte costuri, să putem popula, mai ales că în timpul toamnei și al iernii numărul cererilor este mult mai mare decât primăvara sau vara. (…) Nu vă ascundem faptul că această instituție, situată foarte aproape de București, este monitorizată și de aparținătorii unor pacienți care nu sunt toți din județul Ialomița Această monitorizare generează tot felul de evenimente, iar pe unele dintre ele le știți. Asta îi obligă și pe cei care lucrează acolo, dar și pe noi, să fim foarte atenți și să asigurăm standardele de funcționare și să avem întotdeauna cea mai promptă reacție vizavi de îndeplinirea obligațiilor de către personalul din centru dar și de schimbare a condițiilor de viață ale celor care se află acolo”, a declarat Silvian Ciupercă.
În final, președintele Consiliului Județean i-a asigurat pe consilieri că lucrările nu vor dura mult, sperându-se ca la începutul anului viitor să fie pus în funcțiune.