Slobozia: Conferința județeană a caravanei ”PNDR vine în satul tău!”
Marți, 11 iunie, în municipiul Slobozia, se va desfășura Conferința Județeană a caravanei ”PNDR vine în satul tău!”, din cadrul campaniei ”Caravana fondurilor europene pentru un sat european” – campanie care are drept scop acordarea informațiilor specifice derulării proiectelor finanțate cu fonduri europene prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) către publicul țintă al APDRP și APIA.
La conferință vor participa reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale și sunt invitați asociații de producători agricoli, societăți de procesare a produselor agricole și fermieri din județul Ialomița, mass-media locală, persoane interesate de accesarea fondurilor europene.
Conferința se va desfășura între orele 1000-1300 în incinta Centrului Cultural ”Ionel Perlea”, sala ”Arcadia”. În cadrul acesteia se vor disemina informații despre impactul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 în județul Ialomița și perspective ale PNDR 2014-2020. Programul cuprinde și vizitarea unui târg cu produse agroalimentare din județul nostru și a unei expoziții de utilaje agricole.
Conferința este organizată de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Ialomița și Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură Ialomița în colaborare și cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița și al Primăriei Municipiului Slobozia.
Participanți: Oficialități din Ministerul Agriculturii, APDRP, APIA, Centrul 3 Sud Muntenia, președintele și vicepresedinții CJ Ialomița, prefect, subprefect, primarii din județul Ialomița, asociații ale agricultorilor și producătorilor, fermieri, mass media locală.