„Condițiile meteo nefavorabile” au provocat o întârziere de șase luni în realizarea hărților de hazard la inundații
Anul trecut, făceam cunoscut faptul că la nivelul bazinului hidrografic Buzău-Ialomița se va realiza un plan pentru prevenirea, protecția și diminuarea efectelor inundațiilor. Așa-numitele hărţi de hazard, spre deosebire de planurile de apărare, vor arăta, cu o precizie extrem de ridicată, extinderea zonei de inundații în funcție de debitele care sunt în amonte, vor preciza viteza și adâncimea apei pentru diferitele probabilități de depășire a cotelor.
Acest plan este de o importanță deosebită, pentru că se vor pune la dispoziția beneficiarilor și modelările hidrodinamice, adică se va ști unde va ajunge unda de viitură, având în vedere debitele care vin din amonte și gradul de asigurare a lucrărilor de apărare.
Acest proiect, cofinanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial de Mediu, va fi realizat pentru ca și România să se alinieze prevederilor acquis-ului comunitar privind protecția împotriva inundațiilor.
Contractul de finanțare europeană a fost semnat în luna decembrie 2010, valoarea totală a proiectului fiind de 12.878.224 euro, pentru tot bazinul hidrografic Buzău-Ialomița. Aceste hărți de hazard vor fi puse la dispoziția Consiliilor Județene care vor trebui să întocmească, până în 2015, un plan de management al riscului, care va cuprinde atât hărțile de hazard dar și un plan de organizare a bazinelor hidrografice, un proiect de măsuri structurale și non-structurale și o prioritizare a acestora, astfel încât efectele să fie cât mai mici.
Contractul pentru Ialomița a fost semnat la data de 29 septembrie 2011 cu o societate din Târgoviște, termenul de finalizare a proiectului fiind 30 noiembrie 2012. Așadar, trebuia să fie gata de aproape două luni. Numai că termenul de predare a fost amânat pentru sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, ceea ce va aduce după sine și penalități de întârziere.
Până în prezent au fost realizate măsurătorile și studiile topografice prin scanare laser și aerofotogrametria (tehnică a întocmirii hărților și a planurilor topografice pe baza fotografierii din avion). De asemenea, s-a realizat modelarea hidrologică, iar modelarea hidrodinamică pentru bazinele hidrografice Ialomița-Călmățui este în curs de implementare. După aceea vor fi realizate hărțile de hazard și planurile de prevenire și protecție.
Reprezentanții SGA Ialomița susțin că această amânare a termenului de predare a fost cauzată de „condițiile meteo nefavorabile de la sfârșitul anului trecut, începutul anului acesta”.
• Suprafata bazinului hidrografic Ialomița=10350 km²
• Lungime curs principal=417 Km
• Principalii afluenti ai raului Ialomita sunt :
Ialomicioara 1 ( L=14 km) ;
Ialomicioara 2 (L=27 km) ;
Bizdidel (L=26 km) ;
Vulcana ( L=20 km) ;
Cricovul Dulce (L=80 km) ;
Snagov (L=47 km) ;
Prahova (L=193 km) ;
Sărata (L=72 km) .