Miting aerian la Alexeni – Aeroportul a fost redat aviaţiei
Aeroportul Alexeni a redevenit operabil după ani buni în care nu a fost utilizat. Aerodromul poate fi folosit de către aviaţia civilă pentru operaţiuni de aviaţie generală, cu aeronave având greutatea maximă 7 tone. Aici va exista o şcoală de aviaţie, disponibilă indiferent de anotimp, şi vor fi efectuate servicii de aero-taxi, la preţuri rezonabile.
Aerodromul Alexeni are în spate un istoric de 60 ani, dispunând de o pistă betonată de 2.500 metri, bretele adiacente de 1.000 metri, hangare şi spaţii administrative.
În prezent, aerodromul Alexeni, aflat în administrarea Ministerului Justiţiei, este reabilitat şi utilizat parţial de compania Regional Air Services pentru folosirea de către aviaţia civilă, pentru operaţiuni de aviaţie generală, cu aeronave având greutatea maximă 5,7 tone.
Regional Air Services este în curs de obţinere a înregistrării ca aerodrom civil, de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Cu această ocazie, aerodromul Alexeni este deschis utilizării publice de către toţi operatorii aerieni.
Cum anul acesta se împlinesc şase decenii de la înfiinţarea Aeroportului din Alexeni, Regional Air Services împreună cu ARPIA și Aeroclubul României vor organiza aici un miting aviatic de excepţie,
în ziua de sâmbătă, 24 septembrie, ora 10.00, intrarea publicului fiind liberă.
„Va fi un miting care va reaminti tuturor că la Alexeni s-a făcut şi se va face aviaţie! Vor putea fi admirate aeronavele Armatei dar şi ale operatorilor civili. Formaţia de înaltă acrobaţie aeriană Iacării Acrobaţi va încinge atmosfera. Mai mult, sunt invitaţi veteranii care au lucrat la Aeroportul Alexeni, în vremea când era aerodrom militar”, a declarat domnul Dorin Ivaşcu, director general Regional Air Services.
Compania deţine şi administrează primul aerodrom privat din România, la Tuzla. De-a lungul anilor a organizat unele dintre cele mai spectaculoase mitinguri aviatice din ţară: World Elite Aerobatic Formula, Tuzla Fly In sau Aero GP. Au fost evenimentele unde au zburat în premieră în România campioni internaţionali precum Jurgis Kairys, Svetlana Kapanina sau Zoltan Veres.
De asemenea, Regional Air Services şi-a consolidat o poziţie de top în clasamentul operatorilor aero-taxi şi al şcolilor de aviaţie din România prin intermediul serviciilor disponibile la Tuzla.
„Vrem ca Alexeni să fie noul Tuzla şi chiar mai mult.
Dispune de pistă betonată, deci va fi operabil tot anul, indiferent de anotimp. Analizăm să mutăm aici o parte din școala de zbor . E aproape de Bucureşti, fiind accesibil viitorilor elevi din Capitală sau împrejurimi. Poate și Aeroclubul României să fie alături de noi. Serviciile noastre de aero-taxi vor fi la preţuri rezonabile, întrucât la Alexeni nu vor exista taxe de aeroport internaţional”, a explicat domnul Dorin Ivaşcu.
După deschiderea activităților, se va păstra un moment de reculegere în memoria celor dispăruţi în misiuni de zbor şi în exerciţiile militare, apoi se vor prezenta mesaje de salut, materiale istorico-documentare, se vor înmâna diplome, însemne și insigne unor personalități și invitați.
În jurul orei 11.20, formații de elicoptere de la SMFA și ULM-uri vor saluta din zbor mulțimea. Vor urma lansări de parașutiști și evoluții aeriene cu avioane Zlin de la Aeroclubul României, cu Iakării Acrobați, cu Șoimii României (Extra 300), evoluții cu parapante, dar și defilări cu aeronave de la Școala Superioară de Aviație, Școala de Zbor Tuzla, Fly Level și alții.
La eveniment sunt așteptați reprezentanţi din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Transporturilor, Statul Major General, Direcţia Calitatea Vieţii Personalului, SMFA, din flotilele de aviaţie şi filialele ARPIA, Aeroclubul României, Consiliul Județean Ialomița, asociaţii şi fundaţii cu profil aeronautic, mass-media, membri ai Consiliului Director ARPIA, cadre militare active şi de rezervă/retragere, foşti comandanţi ai unităţilor militare ce au funcţionat la Alexeni, reprezentanţi ai unor instituții şi societăţi comerciale din București, Urziceni şi Alexeni.
Organizatorii acestui eveniment sunt: Asociația Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii, Regional Air Services și Aeroclubul României, în parteneriat cu Statul Major al Forțelor Aeriene, Marmarita, Yakării Acrobați și Primăria Alexeni.