Prezentul şi viitorul sistemului şcolar românesc
Joi, 4 octombrie 2012, va avea loc dezbaterea pe tema „Prezentul şi viitorul sistemului şcolar românesc’’. Evenimentul reprezintă o iniţiativă comună a administraţiilor locale din Feteşti şi Ţăndărei şi a deputatului Colegiului nr. 1 Feteşti – Ţăndărei, Cristina Pocora, fiind organizat cu ocazia „Zilei mondiale a profesorilor’’.
Cu acest prilej, dorim să reunim la aceeaşi masă cadrele didactice şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi al Inspectoratului General Şcolar Ialomiţa, pentru o mai bună informare şi cunoaştere a problematicii şi a perspectivelor în domeniu.
La dezbatere vor participa domnul Stelian Fedorca, Secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, doamna Otilia Dumitru, Inspector General Şcolar, reprezentanţi ai administraţiilor locale, cadre didactice.
Dezbaterea va avea loc după următorul program:
- 10.00 – 11.30 – Ţăndărei (Sala Consiliu Local Ţăndărei) – întâlnire cu cadrele didactice din zonă (Ţăndărei, Mihail Kogălniceanu, Giurgeni , Vlădeni , Platoneşti);
- 11.45 – 12.30 – Ţăndărei (Sala Consiliu Local Ţăndărei) – conferinţă de presă;
- 13.00 – 14.30 – Feteşti (Galeriile Lumina) – întâlnire cu cadrele didactice din zonă (Feteşti, Movila, Stelnica, Borduşani, Făcăeni).
„Sistemul educaţional şi problematica elevilor şi a cadrelor didactice au reprezentat pentru mine o preocupare constantă, fiind în permanenţă interesată de îmbunătăţirea tuturor factorilor care pot influenţa procesul de învăţământ la nivelul fiecărei comunităţi în parte. De aceea consider că dialogul continuu între decidenţi, cadre didactice, elevi, părinţi şi comunitate este esenţial pentru buna funcţionare a sistemului şcolar”, precizează într-un comunicat de presă, deputatul Cristina Pocora.