Victimele atentatului de la World Trade Center, comemorate la Slobozia
Aflat la cea de-a doua ediţie, memorialul organizat de Coţarcă Alexandru, un personaj insolit din Slobozia, pare sa fie unic în forma sa inedită. Tânărul, în vârstă de 33 de ani, se declară un pasionat de clădirile turnurilor gemene, simboluri ale Americii distruse în acţiunile teroriste din 11 septembrie 2001.
Pentru că printre cele aproape 3.000 de victime ale atentatului s-au numărat şi patru români, slobozeanul s-a decis să comemoreze, în stilul său personal, dispariţia acestora, dar şi tragicul eveniment în ansamblu, de acum 11 ani. În sprijinul acţiunii sale, unice în ţară, tânărul a creat şi printat pliante, pe care le-a oferit vizitatorilor expoziţiei realizate în holul Centrului Cultural Unesco Ionel Pelea. Pe cheltuiala personală, el a marcat data fatidică atât pe un panou comemorativ cu imagini ale turnurilor dinainte şi din timpul tragediei, cu fotografii ale românilor morți acolo, însoţite de descrierea lor, dar și pe un tricou pe care l-a purtat în tot acest timp.
O machetă a complexului World Trade Center, realizată tot de slobozean, împreună cu un aranjament alcătuit din candele aprinse, amplasate sub forma locului turnurilor, au creat o imagine a tragicului eveniment. Iniţiava tânărului rămâne privită ca o experienţă inedită, Alexandru declarând că va continua acest mod de comemorare şi în viitor.