A vrut să afle ce îi rezervă viitorul şi a rămas fără bijuterii
Joi, 16 august a.c., ora 14.00, Poliţia Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără de 26 de ani din comuna Mărculeşti, despre faptul că o persoană de sex feminin, pe care a întâlnit-o întâmplător, i-a sustras bijuteriile din aur pe care le avea asupra sa.
Din cercetările efectuate a rezultat că tânăra, aflându-se în vizită la tatăl ei internat în Spitalul de Urgenţă Slobozia, în curtea unităţii medicale, a fost acostată de către o necunoscută, care, sub pretextul că îi va ghici „viitorul”, i-a solicitat să pună bijuteriile personale, un lănţişor şi un inel din aur, în greutate de circa 10 grame, într-o batistă pe care să i-o „descânte”.
Profitând de naivitatea şi neatenţia tinerei, „ghicitoarea” a substituit batista „descântată” cu una ce conţinea un pachet gol de ţigări, iar ulterior a plecat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea identificării autoarei şi recuperării prejudiciului.
ÎN ATENŢIA CETĂŢENILOR!
Metoda ghiocului este comisă exclusiv de femei care acostează victimele şi nu le lasă până nu le convinge să le „ghicească” viitorul. Profitând de naivitatea victimelor, „ghicitoarea” le solicită să-şi scoată bijuteriile (cercei, brăţări, inele) şi să le pună într-o batistă sau într-un ziar pentru care ea să le „descânte”.
După plecarea ghicitoarei, partea vătămată constată că în batistă sau ziar nu se mai află bijuteriile, ci pietricele sau bucăţi de tămâie.
În situaţia în care întâlniţi astfel de persoane, vă rugăm să apelaţi numărul de urgenţă 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie.